23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Economia României a crescut cu 1,4% în trimestrul trei
Economia României a crescut cu 1,4% în trimestrul trei

Produsul intern brut al României a crescut în termeni reali cu 1,4% în trimestrul trei faţă de trimestrul precedent, în timp ce faţă de perioada similară a anului trecut avansul a fost de 3,6% atât pe serie brută cât şi pe serie ajustată sezonier, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

În trimestrul doi, PIB a stagnat după o creştere de 1,4% în T1 faţă de trimestrul anterior.

Institutul Naţional de Statistică a revizuit în scădere la 0,0%, de la 0,1% datele referitoare la avansul PIB în trimestrul doi faţă de trimestrul precedent. 'Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul III 2015 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul II 2015, publicată în comunicatul de presă nr. 249 din 7 octombrie 2015. Astfel: rezultatele trimestrului I 2015, comparativ cu trimestrul IV 2014, nu s-au modificat; rezultatele trimestrului II 2015, comparativ cu trimestrul I 2015, au fost revizuite de la 100,1% la 100,0%', se precizează în comunicatul INS.

În primele nouă luni ale acestui an, economia românească a crescut cu 3,7% comparativ cu perioada similară a anului trecut atât pe serie brută, cât şi pe serie ajustată sezonier.

La începutul acestei luni, Comisia Europeană (CE) şi-a îmbunătăţit estimările privind creşterea economică a României în 2015 până la 3,5%, faţă de avansul de 2,8% pe care îl preconiza în luna mai, conform previziunilor de toamnă publicate de Executivul comunitar.

PIB-ul României ar urma să înregistreze un avans de 4,1% în 2016 şi 3,6% în 2017, datorită consolidării consumului pe fondul relaxării fiscale. 


Articole înrudite