Mădălina, o tânără de doar 17 ani, a murit marţi în apropierea gării din Vinţu de Jos, judeţul Alba, în timp ce traversa calea ferată. Potrivit primelor informaţii, fata a fost lovită de tren în timp ce traversa calea ferată. Aceasta nu ar fi auzit trenul şi nu a avut nicio şansă, pentru că pe acest tronson, trenurile circulă cu viteză mare. Cadavrul a fost târât aproape un kilometru de către locomotivă. Pentru scoaterea trupului a fost nevoie de intervenţia pompierilor de la descarcerare. Trenul care a lovit-o pe Mădălina venea de la Viena şi trebuia să ajungă în Bucureşti. Tânăra era în clasa a 11-a, învăţământ dual, la specializarea „operator la maşini cu comandă numerică”. Avea o situaţie şcolară foarte bună, fiind prezentă la toate cursurile şi stagiile de practică. De curând a participat la un târg pentru oferte educaţionale şi era foarte implicată în tot ceea ce făcea, arată Antena3. Fata provine dintr-o familie cu mai mulţi fraţi. În luna ianuarie a acestui an, familia a mai pierdut un fiu. Părinţii fetei sunt împietriţi de durere, pierzând doi copii în mai puţin de jumătate de an, potrivit gandul.ro.
Citește și Lovită şi târâtă de tren zeci de metri! Sfârşit groaznic pentru o fată de 17 ani