Cei doi tineri, cu vârste de 19 şi 20 de ani, au fost găsiţi de către părinţi, în stare de inconştienţă. Tragedia s-a produs în Plopeni, oraşul Salcea. Potrivit primelor informaţii băieţii s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon provenit de la boilerul cu gaz metan.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, comisar-şef Ionuţ Epureanu, a precizat că în jurul orei 21:15 poliţia a fost sesizată că doi tineri ar fi în stare de inconştienţă într-o locuinţă pe raza satului Plopeni, cartier Mereni din oraşul Salcea.
Din verificările preliminare rezultă că cei doi sunt fraţi în vârstă de 19 şi 20 de ani care locuiau împreună cu familia, pe raza satului Plopeni, potrivit newsbucovina.ro.
În cursul serii unul dintre fraţi a mers în baia locuinţei pentru a face duş folosind un boiler cu combustie gaz metan. La un moment dat fratele său a intrat şi el în baie, iar după un timp, văzând că cei doi nu mai ies din încăpere, părinţii au intervenit şi i-au găsit pe cei doi în stare de inconştienţă. Manevrele de resuscitare au fost făcute de echipajul medical fără succes, cei doi fiind declaraţi decedaţi.
Cel mai probabil cauza decesului este intoxicaţie cu monoxid de carbon.
În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă (moarte suspectă) urmând a se efectua şi necropsiile pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor deceselor, dar şi a tuturor circumstanţelor care au dus la producerea tragicului eveniment, a menţionat comisar-şef Ionuţ Epureanu.