Nu putem descâlci situaţia, dar putem observa că scandalul soluţiilor dezinfectante e un caz particular al modului în care domeniul privat îl paratizează pe cel public.
Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a demisionat sugerând că premierul ar dori să obţină rezultate rapide în dauna unei rezolvări temeinice. Dar partea cea mai interesantă a apărării sale a fost aceea în care a explicat că dezvăluirea integrală şi concomitentă a neregulilor din sistemul sanitar ar fi dăunătoare: „Sunt unii care dărâmă tot şi n-au soluţii şi unii care se uită la realităţile în care trăim. Putem să dăm toate spitalele de pământ, dar noi avem o populaţie săracă, ei nu-şi permit să ia avionul să plece din ţară [la tratament]”, a spus ministrul demisionar la un post de televiziune.
Pare a fi vechea problemă: autorităţile ascund proporţiile dezastrului ca să nu provoace panică. Nu strigi „foc!” într-o sală arhiplină, cu o singură ieşire. Totuşi, în cazul de faţă, explicaţia nu ţine. Ea pare mai curând o scuză a unui ministru copleşit de situaţie. Dezvăluirile de presă provocaseră o mare presiune publică, iar premierul Cioloş s-a simţit dator, pe bună dreptate, să nu piardă timpul.
Ancheta de presă dezvăluise că spitalele din România au ca furnizor major o firmă, Hexi Pharma, care diluează dezinfectanţii şi că situaţia aceasta durează de mulţi ani de zile. Trataţi cu biocide diluate, agenţii patogeni ar fi dobândit în timp o mare rezistenţă. „Am vaccinat bacteriile”, spunea cineva. Arşii din Clubul Colectiv s-ar fi infectat la rândul lor cu bacterii neobişnuit de rezistente.
Privită în aceşti termeni, situaţia pare înspăimântătoare şi din acest motiv o anchetă a ministerului este mai mult decât necesară, căci deocamdată nu dispunem de un veritabil verdict de specialitate. Din păcate nu ne putem aştepta la rezultate rapide deoarece nu există în România laboratoate capabile să testeze eficacitatea unui produs dezinfectant şi, prin urmare, nici nu pot fi trase concluzii ştiinţifice în privinţa efectelor. Prim-ministrul Dacian Cioloş a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute că ICECHIM va asuma testarea concentraţiilor, dar cât priveşte eficacitatea substanţelor folosite ar trebui să aşteptăm acreditarea a două laboratoare aflate în pregătire. De ce nu a apelat la un laborator din străinătate?
În fine, anchetele iniţiate îşi vor urma cursul lor, dar ne este teamă că ele nu vor răspunde la câteva întrebări importante: Cum a fost posibil ca ani la rând, în atât de multe spitale din ţară să se utilizeze produse diluate, unii spun de peste 10 ori, şi niciun medic, niciun director de spital să nu observe? E o cecitate provocată de obişnuinţă, un fel de a te deprinde cu ”frontul”? SRI a pretins că a trimis autorităţilor o mulţime de informări despre nereguli, inclusiv despre calitatea proastă a dezinfectanţilor. Totuşi ca prefect, bunăoară, de ce a-i lua în considerare o informare a unui denunţător când directorii de spitale şi medicii pe care îi cunoşti îţi dau sentimentul că totul e în regulă? Ar însemna să crezi că informatorii SRI sunt mai competenţi decât ceilalţi medici, care au, în plus, autoritate şi prestigiu.
Nu putem descâlci situaţia, dar putem observa, în schimb, câteva aspecte generale care ţin de organizarea sistemului medical. Presa a reuşit să descrie cu lux de amănunte apariţia şi ascensiunea firmei Hexi Pharma, aspectul cel mai relevant fiind acela că proprietarii afacerii sunt oameni ”din sistem”, care au profitat din plin de relaţiile lor. La un moment dat, firma cu pricina avea sediul în spitalul condus pe vremea aceea de doctorul Sorin Oprescu. Fostul farmacist şef al acestui spital, Virgiliu Condrea, înfiinţa o firma care îşi va extinde încetul cu încetul operaţiunile la nivelul ţării întregi. Astăzi firma e condusă de fiul primului antreprenor, Dan Alexandru Condrea.
Ceea ce vedem aici este întrepătrunderea dintre sistemul public şi cel privat şi parazitarea celui dintâi de către cel din urmă. Medicul care lucrează într-un spital îşi recrutează aici pacienţi pentru cabinetul său particular unde percepe preţuri ”de piaţă”. Asta dacă nu cumva utilizează dotarea spitalului în scopul propriilor consultaţii. În cazul Hexi Pharma, farmacistul-şef, în loc să fie supraveghetorul absolut al achiziţiilor de substanţe pentru spitalul în care lucrează, s-a transformat el însuşi în furnizor. În esenţă, e vorba de aceeaşi privatizare ilicită a domeniului public în forme uneori mai greu de recunoscut. Externalizarea unor servicii ia forme legale, dar face parte din aceeaşi categorie. Angajaţi ai unei instituţii publice, care cunosc bine toate dedesubturile, devin furnizori externi privilegiaţi ai aceleaşi instituţii, dar continuând să utilizeze o parte din dotările acesteia în folosul lor propriu. Hexi Pharma îşi găsise sediu în chiar incinta spitalului unde lucrase primul ei proprietar. Ce-i drept, practica externalizării grevează într-un mod asemănător şi companii private din România, dar asta ne priveşte mai puţin.
Prin urmare cecitatea sau indiferenţa medicilor poate fi explicată prin faptul că cel puţin unii dintre aceştia au fost cointeresaţi. Directorul Spitalului Universitar de Urgenţă, Sorin Oprescu, nu putea fi străin de operaţiunile farmacistului său şef şi ne putem imagina că mulţi directori de spital s-au aflat într-o situaţie asemănătoare şi nu doar în legătură cu substanţele dezinfectante. De fapt ancheta ar trebui să vizeze toate achiziţiile, fără excepţie, ca şi aşa-numitele externalizări de servicii.
Se vorbeşte insistent despre ”corupţie”. Cu siguranţă că e vorba de ”corupţie”, dar a acuza o abatere de ordin moral nu ajută la nimic. Reforma sistemului de sănătate ar trebui să aibă ca obiectiv mai general separarea ”fraţilor siamezi” din sistem şi ruperea totală a domeniului public de cel privat.
