Directorul Agenţiei pentru Gestionarea şi Recuperarea Bunurilor Sechestrate şi Confiscate (AGRASC) din Franţa, Charles Duchaine, spune că procurori trebuie să se gândească \'\'bine\'\' pe ce bunuri pun sechestru, pentru că gestionarea acestora poate deveni o povară pentru buget.
Prezent la dezbaterea \"Confiscarea extinsă: Cât recuperăm?\" organizată luni de Freedom House, el a susţinut că cea mai bună gestiune a bunurilor o reprezintă vânzarea.
\"Trebuie avut şi un spirit mercantil. Înainte de a cere o confiscare, procurorul trebuie să studieze bine efectul acelei confiscări. Trebuiesc evitate situaţiile privind deposedarea de lucruri care vă vor costa\", a arătat Charles Duchaine.
El a prezentat modelul francez al Agenţiei pe care o conduce, în perspectiva înfiinţării Oficiului Naţional de Management al Bunurilor Sechestrate sau Confiscate.
AGRASC este compusă din 26 de persoane, dintre care 42% vin din domeniul judiciar, 42% din domeniul finanţelor, iar 16% sunt poliţişti, jandarmi sau vameşi.
Duchaine a spus că nu posedă autoturism de serviciu şi nici nu are şofer, pentru ca Agenţia să aibă o imagine ireproşabilă şi să nu poată spune nimeni că profită de pe urma confiscărilor.
La dezbaterea despre implicaţiile la nivel european şi naţional ale criminalităţii financiare şi economice, în special pe problema confiscării extinse şi a recuperării bunurilor provenite din infracţiuni, au participat reprezentanţi ai Agenţiei pentru Gestionarea şi Recuperarea Bunurilor Sechestrate şi Confiscate din Franţa, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Justiţiei şi Curţii de Apel Bucureşti.