27 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cazanciuc: „Vom avea, pentru al doilea an consecutiv, un raport de ţară pozitiv”
Cazanciuc: „Vom avea, pentru al doilea an consecutiv, un raport de ţară pozitiv”

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat vineri că România va avea, pentru al doilea an consecutiv, un raport de ţară pozitiv din partea Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).
"Evaluarea noastră, în baza dialogului cu oficiali din cadrul Comisiei, cu oficiali din cadrul statelor membre, arată că vom avea, pentru al doilea an consecutiv, un raport de ţară pozitiv. În fond, raportul de ţară nu face decât să reflecte starea de fapt existentă în România: un sistem judiciar independent, instituţii de aplicare a legii eficiente şi determinate să combată corupţia, un angajament ferm al executivului de a susţine financiar sistemul de justiţie prin investiţii în instanţă şi parchete. România putem spune că este astăzi un exemplu de bune practici în domeniul justiţiei — şi m-aş referi la eficienţa combaterii corupţiei, dar aş lua procesul de implementare a trei noi coduri în numai un an de zile, practic un proces unic la nivelul Uniunii Europene", a susţinut vineri la postul public de radio ministrul Cazanciuc.
El a precizat că luni şi marţi va avea la Bruxelles întâlniri cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene şi comisarul pentru justiţie, pentru a discuta printre altele şi despre viitorul raport de ţară.
Întrebat despre posibilitatea unui acord politic pentru a nu mai fi blocate anchetele penale în Parlament prin refuzul ridicării imunităţii unor demnitari acuzaţi de corupţie, ministrul a menţionat faptul că a susţinut anul trecut ideea unui cod de conduită politic cu privire la justiţie.
"Din păcate, vrajba din societate de până anul trecut nu a făcut posibil un asemenea proiect. Am avut în aceste zile însă discuţii cu reprezentanţi ai Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor şi Senat şi cred că la începutul sesiunii parlamentare viitoare lucrurile se vor schimba fundamental", a afirmat Cazanciuc.
În legătură cu reglementarea procesului de reţinere a datelor, în contextul ameninţărilor teroriste, Cazanciuc a susţinut că societatea are de făcut faţă unor provocări care pun, uneori, autorităţile în faţa unor alegeri extrem de dificile.
"Discutăm, pe de-o parte, de drepturi fundamentale ale omului, drepturi pentru care ne-am luptat şi pe care suntem datori să le apărăm, şi ameninţări teroriste foarte serioase din partea unor structuri bine organizate. Evident, nicio ameninţare nu poate conduce la anularea sau pierderea unor drepturi fundamentale ale cetăţeanului, dar nici nu putem să asistăm impasibili la o exacerbare a violenţei. Din păcate, tocmai libertăţile noastre democratice sunt folosite de grupările teroriste pentru pregătirea unor atacuri, cum aţi văzut cu consecinţe, uneori, inimaginabile. (...) Noi suntem, încă de anul trecut, parte a unui grup cu mai multe instituţii, să încercăm să punem în acord aceste drepturi fundamentale şi nevoia unor structuri eficiente de combatere a terorismului", a precizat el.
Ministrul a subliniat că România are structuri eficiente de combatere a terorismului şi că, deocamdată, este "la adăpost".
Referitor la atacurile la independenţa sistemului judiciar, ministrul a spus că e important că nicio declaraţie politică susceptibilă să aducă atingere justiţiei, indiferent de funcţia celui care o face, nu rămâne, până la urmă, nesancţionată de CSM.
"Cred că fiecare dintre noi are, până la urmă, datoria să înţeleagă, într-o ţară democratică, că verdictele în procese le dau doar judecătorii. Dacă acel verdict ne convine sau nu, până la urmă e o problemă care ţine de spaţiul nostru privat, de discuţii cu familia, cu prietenii, în niciun caz de discuţii politice, de declaraţii sau comentarii televizate", a explicat Cazanciuc.


Articole înrudite