21 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Casa Regală: Programul evenimentelor organizate cu prilejul aniversării de către Regele Mihai a 93 de ani
Casa Regală: Programul evenimentelor organizate cu prilejul aniversării de către Regele Mihai a 93 de ani

Casa Regală a făcut public programul evenimentelor din Bucureşti şi Sinaia, din perioada 23-30 octombrie, dedicate Regelui Mihai I, la împlinirea vârstei de 93 de ani.
Potrivit unui comunicat de presă, joi, 23 octombrie, va avea loc o ceremonie de decorări, urmată de o recepţie, la Castelul Peleş.
Conform Casei Regale, de la ora 18.00, în Holul de Onoare al Castelului Peleş, principesa moştenitoare Margareta va decora, în numele Regelui Mihai I, o serie de personalităţi marcante ale vieţii publice, precum şi instituţii culturale de referinţă pentru societatea românească. La ceremonia de decorare va lua parte, alături de principesă, principele Radu. Ceremonia va fi urmată de o recepţie în Sala de Muzică.
Tot joi, la ora 19.00, în Sufrageria de Stat a Castelului Peleş, va avea loc un dineu în onoarea Regelui Mihai, la împlinirea vârstei de 93 de ani. La dineu, care va fi găzduit de principesa moştenitoare Margareta şi principele Radu, vor lua parte personalităţi ale vieţii culturale şi diplomatice, precum şi reprezentanţi de seamă ai clerului şi societăţii civile.
Sâmbătă, 25 octombrie, Ateneul Român va găzdui, începând cu ora 18.00, a şaptea ediţie a concertului anual de binefacere organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României.
"Fondurile obţinute în urma concertului vor fi folosite pentru sprijinirea tinerilor artişti beneficiari ai programelor Fundaţiei. Concertul Regal va fi susţinut de pianista Alexandra Dăriescu, alături de Orchestra Fundaţiei Principesa Margareta a României, sub bagheta maestrului Tiberiu Soare. Cu această ocazie, în foaierul Ateneului Român, vor fi organizate standuri de carte regală care vor cuprinde titluri precum 'Anul Regelui', 'Maşinile Regelui', 'Muzica Regelui', 'Jubileul Regelui' şi "Lumea Regelui' apărute, în decursul anilor, la Curtea Veche Publishing şi la Editura Polirom", precizează comunicatul de marţi al Casei Regale.
Joi, 30 octombrie, la ora 16.00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare 'Carol I', va avea loc prezentarea publică a emisiunii filatelice speciale dedicată Regelui Mihai, realizată de Romfilatelia. Cu această ocazie, Camerata Regală va susţine un recital de muzică clasică.
În foaierul Aulei, Romfilatelia va organiza un stand cu mărci poştale, iar Curtea Veche Publishing va fi prezentă cu un stand de carte regală cu cele mai noi apariţii editoriale.
Vor lua parte principesa Margareta şi principele Radu, iar la eveniment au fost invitaţi membri ai Corpului Diplomatic, ai Guvernului, precum şi personalităţi marcante ale vieţii publice româneşti.
Fostul suveran al României, Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947) s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. Este fiul regelui Carol al II-lea (1930-1940) şi al reginei Elena, prinţesă a Greciei.


Articole înrudite