Revoltă printre transportatori, după ce Guvernul a decis ca şoferii de TIR nevaccinaţi, care se întorc din zonele roşii şi galbene, să intre automat în carantină, fără nicio excepţie. Măsura a intrat în vigoare de la 1 iulie.
Pentru că mulţi dintre şoferi nu s-au vaccinat anti-COVID, carantinarea lor, după fiecare cursă externă, va aduce pierderi financiare majore, se plâng reprezentanţii firmelor de transport. „Ne vedem într-o situaţie foarte dificilă, având în vedere că nu avem nicio posibilitate de a-i obliga să se vaccineze pe şoferi. Vom avea pierderi considerabile, având în vedere că e o situaţie pe care nici nu ştim cum să o gestionăm“, spune administratorul unei firme de transport.
Transportatorii români sunt într-o situaţie dificilă. Pe de o parte, nu îşi pot obliga angajaţii să se vaccineze, pe de altă parte, în lipsa şoferilor imunizaţi anti-COVID, riscă să piardă din contracte. „Sunt contracte la oră, la minut, mai ales cei din automotive... Toţi o să înregistreze nişte pierderi de nu ne putem gândi. Un abuz, în ultima perioadă, în ţara noastră, în domeniul transportului, din abuz în abuz se trece“, spune reprezentantul unei firme de transport.
De la 1 iulie 2021, şoferii de TIR nevaccinaţi nu mai sunt exceptaţi de la carantină. Odată reveniţi din ţări cu risc epidemiologic ridicat, vor fi obligaţi să intre până la 14 zile în carantină. De teamă că noile reglementări i-ar putea falimenta, transportatorii nu exclud varianta de a da statul în judecată. (sursa digi24.ro)