Guvernul a aprobat, miercuri, indicatorii pentru operaţionalizarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică (SIME), urmând ca până în 2025 să fie achiziţionate 15.000 de kituri de monitorizare electronică, prin care se va asigura protecţia victimelor violenţei domestice şi tragerea la răspundere a agresorilor, a anunţat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.
„Este vorba despre un proiect care este finanţat din fonduri publice, care depăşeşte valoarea de 42 de milioane de lei. Anul trecut a fost promulgată Legea 146/2021 privind monitorizarea electronică a unor proceduri judiciare şi execuţional-penale, lege pentru a cărei implementare este obligatorie parcurgerea mai multor etape.
Totodată, potrivit acestei legi, Poliţiei Române îi revine o parte însemnată din atribuţii, numărându-se printre cei trei actori publici responsabili cu dezvoltarea şi administrarea acestui sistem informatic de monitorizare electronic, alături de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
Implementarea mecanismului de monitorizare electronică presupune, pe lângă existenţa cadrului normativ, crearea unei infrastructuri constând în sisteme informatice, aplicaţii şi echipamente de comunicaţii. Sistemul electronic de monitorizare va permite asigurarea protecţiei victimelor violenţei domestice şi tragerea la răspundere a agresorilor”, a declarat Lucian Bode la Palatul Victoria.
El a explicat că promovarea acestui act normativ subsecvent constituie baza pentru demararea procedurilor de achiziţie în vederea dotării corespunzătoare a Poliţiei Române cu echipamente şi infrastructură hardware şi software, precum şi cu dispozitive electronice de supraveghere.
„Valoarea aprobată prin hotărâre de guvern este de 241 de milioane de lei, TVA inclus. Proiectul propus spre finanţare urmează să asigure capabilităţile, precum şi capacitatea de acţiune a Poliţiei Române.
Pentru început, proiectul pilot, care se va întinde pe o perioadă de patru ani şi va cuprinde în primă etapă verificarea modului de respectare a măsurilor dispuse în condiţiile legii pentru ordinele de protecţie provizorii, respectiv ordinele de protecţie şi ordinele europene de protecţie.
Precizez faptul că, începând cu anul 2026, monitorizarea electronică se va realiza pentru toate cazurile prevăzute de Legea 146/2021, aşa cum bine ştiţi, vorbim despre exercitarea măsurilor de control judiciar sau control judiciar pe cauţiune, executarea măsurii arestului la domiciliu sau supraveghere la distanţă privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate”, a mai declarat Bode, citat de Agerpres.
Pentru operaţionalizarea SIME în acest an au fost prevăzute în bugetul MAI fonduri în valoare de 32 de milioane de lei, pentru achiziţia a 964 de kituri de monitorizare şi a infrastructurii harware şi software.
„În următoarele, estimăm noi, 3 luni de zile vom realiza procedurile de achiziţie, prin dialog competitiv şi după ce realizăm aceste achiziţii, vom operaţionaliza, în trei judeţe şi municipiul Bucureşti, acest proiect-pilot. Încă nu am luat o decizie, sunt mai mulţi factori care vor concura la o decizie. Vrem să avem, pe de o parte, judeţe cu număr ridicat de astfel de situaţii, în acelaşi timp vrem să vedem şi cum ne descurcăm cu semnalul în zone îndepărtate, vom lua cu siguranţă un judeţ de la graniţa României, deci sunt mai mulţi factori care vor concura la decizia finală, pe care noi o vom prezenta public, evident, şi cu siguranţă vom avea acest proiect-pilot implementat în a doua parte a anului 2022.
Pentru următorii trei ani, efortul bugetar va include achiziţia unui număr total de 15.000 de kituri pentru monitorizarea electronică. Am încredere că, prin operaţionalizarea acestei infrastructuri de monitorizare, se creează un mecanism eficient şi necesar, care va contribui la limitarea violenţei domestice, un fenomen care mutilează destine şi lasă urme adânci în socitate”, a explicat ministrul Bode. (digi24.ro)