23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
ANPC a amendat Orange România cu 150.000 de lei şi a dispus încetarea practicii comerciale înşelătoare
ANPC a amendat Orange România cu 150.000 de lei şi a dispus încetarea practicii comerciale înşelătoare

Echipele de control ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au aplicat Orange România amenzi contravenţionale de 150.000 lei şi au propus încetarea practicii comerciale înşelătoare, în urma verificărilor de fond la operatorul economic.
"Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a finalizat controlul de fond realizat la operatorul economic Orange Romania SA, ca parte a unei tematici naţionale de verificare a modului în care companiile de furnizare de servicii de telefonie mobilă şi comunicaţii respectă prevederile legale în vigoare, în domeniu. În urma cercetării documentelor solicitate operatorului economic, respectiv un punct de vedere aferent contractelor încheiate, ofertelor promoţionale, asigurării de bunuri, accesorii şi câte 10 contracte semnate de către consumatori, de furnizare servicii de telefonie mobile semnate începând cu luna februarie 2023, şi a deficienţelor constatate, echipele de control au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 150.000 lei şi au propus, ca măsură complementară, încetarea practicii comerciale înşelătoare, care a fost dispusă prin Ordinul Preşedintelui ANPC nr. 846/1.11.2023", se menţionează într-un comunicat al autorităţii.
Potrivit sursei citate, abaterile de la legislaţia în vigoare întâlnite în timpul acţiunii au fost: promovarea către public a preţurilor fără ca acestea să includă toate taxele, ceea ce contravine legislaţiei în vigoare; comercializarea unor accesorii în rate egale, cu avans zero, la care s-au constatat neconcordanţe de preţ între cel promovat şi cel calculat conform scadenţarului de rate; rezervarea de către operatorul economic a dreptului de a limita consumul Serviciilor de Date in Roaming SEE în conformitate cu prevederile art. 4 din Regulamentul nr. 2016/2286, după depăşirea acestei limite operatorul putând aplica o suprataxă, omiţându-se a se informa consumatorii care sunt prevederile articolului din regulamentul invocat (lipsa menţionării listei documentelor necesare consumatorului pentru deblocarea acestei situaţii, dat fiind că, în cazul în care consumatorul nu are acces la internet sau nu poate folosi calculatorul, acesta nu cunoaşte ce documente trebuie să prezinte); soluţionarea reclamaţiilor primite de la clienţi pentru serviciile Prepay în termen de 1.440 ore, ceea ce depăşeşte termenul legal de cercetare a reclamaţiilor, de 30 de zile, notează Agerpres.


Articole înrudite