Utilizatorii de apă pot solicita şi obţine online avize şi autorizaţii de gospodărire a apelor, prin intermediul aplicaţiei depunerea online - Avize şi Autorizaţii realizată de Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR), informează instituţia, într-un comunicat transmis, luni, Agerpres.
Aplicaţia este disponibilă pe site-ul www.rowater.ro, pe prima pagină, iar accesul este gratuit şi se face în baza unui cont, precum şi a unei adrese de email dedicate, fiind funcţională la nivel central şi al celor 11 Administraţii Bazinale de Apă.
Potrivit sursei citate, avizul este emis înainte de demararea lucrărilor, în timp ce autorizaţia poate fi obţinută după finalizarea execuţiei, pentru funcţionarea sau exploatarea lucrărilor construite pe ape sau care au legătură cu apele.
Beneficiile oferite de platformă
Administraţia Naţională "Apele Române", cele 11 Administraţii Bazinale de Apă (ABA), precum şi Sistemele de Gospodărire a Apelor (SGA) din subordinea ABA reglementează din punct de vedere al gospodăririi apelor toate lucrările construite pe ape sau care au legătură cu apele, indiferent de deţinător.
Conform legii, oricine construieşte o astfel de lucrare trebuie să solicite, în condiţiile legii, aviz sau autorizaţie de gospodărire a apelor. Acestea sunt acte tehnico-juridice care implică răspunderea administratorului resursei de apă, atât pentru alocarea resursei de apă, cât şi pentru primirea apelor uzate în emisarii naturali (râuri, lacuri).
"Pentru promovarea şi execuţia lucrărilor pe ape sau care au legătură cu apele şi pentru punerea în funcţiune sau exploatarea acestor lucrări, utilizatorii sunt obligaţi să solicite la ANAR/ABA/SGA emiterea avizului de gospodărire a apelor, respectiv autorizaţiei de gospodărire a apelor. Pentru utilizatorii care deţin deja acte de reglementare în domeniul gospodăririi apelor, dar le-a expirat termenul de valabilitate, pot solicita online reînnoirea/reactualizarea avizului/autorizaţiei. Beneficiile oferite de platformă sunt reducerea timpului de aşteptare, eliminarea paşilor birocratici şi evitarea contactului fizic. În plus, conferă transparenţă instituţională, întrucât solicitantul poate urmări pas cu pas fiecare etapă de avizare/autorizare", se menţionează în comunicat.
Ce paşi trebuie urmaţi
Reprezentanţii ANAR susţin că, pentru a obţine avizul/autorizaţia, trebuie urmaţi următorii paşi: accesaţi butonul de conectare şi creaţi un cont în platformă; completaţi formularul de înscriere accesând opţiunea din meniul vertical "Formulare" şi încărcaţi documentele solicitate din secţiunea "Încarcă documente"; după încărcarea tuturor documentelor necesare, pentru a depune, se face click pe butonul cerere depusă (aplicaţia va afişa numărul de înregistrare al cererii şi veţi primi un mesaj de confirmare pe email); pentru completarea formularului şi transmiterea documentelor, vă rugăm să vă asiguraţi să folosiţi ultima versiune a unui browser modern (Chrome, Firefox, Microsoft Edge); dacă se cer clarificări, vă întoarceţi la meniul principal şi încărcaţi documentele solicitate; odată depus dosarul, veţi putea verifica starea acestuia la secţiunea "Formulare depuse"; după emiterea avizului/autorizaţiei, plata se efectuează în afara platformei, dar este necesară încărcarea dovezii plăţii în aplicaţie.
Detalii privind documentele necesare pentru obţinerea avizelor sau autorizaţiilor sunt disponibile la adresa https://avize-autorizatii.rowater.ro/modules/site/main.