22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Accident mortal pe şine! CFR: Întârzieri de sute de minute ale unor trenuri
Accident mortal pe şine! CFR: Întârzieri de sute de minute ale unor trenuri

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că traficul feroviar a fost reluat între staţiile Vlădeni Ardeal şi Dumbrăviţa Bârsei (linie simplă), 5 trenuri de călători, care au staţionat temporar în intervalul orar necesar cercetărilor desfăşurate la locul accidentului, fiind reînscrise în circulaţie.
"Reamintim faptul că, în cursul acestei dimineţi, ca urmare a neasigurării unei persoane la traversarea liniei de cale ferată, aceasta a fost accidentată mortal de trenul R 2100, la km 26+300.
Trenul R 2100, care circulă în relaţia Sibiu - Braşov, a fost oprit la locul accidentului până la finalizarea cercetărilor desfăşurate de către organele abilitate. Menţionăm faptul că, cele 5 trenuri de călători R 2100, R 2101, R 2501, IR 77 şi IRN 473, care au staţionat temporar până la finalizarea cercetărilor organelor abilitate desfăşurate la locul accidentului, au fost reînscrise în circulaţie şi vor ajunge la destinaţie cu întârzieri de 141 de minute, 122 de minute, 81 de minute, 93 de minute şi 51 de minute.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA transmite scuze călătorilor pentru disconfortul creat şi îi asigură că reluarea traficului feroviar, închis în urma producerii de accidente, este strict condiţionată de finalizarea cercetărilor desfăşurate de organele abilitate la faţa locului", a transmis în urmă cu puţin timp, CFR SA.
"Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că traficul feroviar este întrerupt temporar pe raza SRCF Braşov, între staţiile Vlădeni Ardeal şi Dumbrăviţa Bârsei, unde în cursul acestei dimineţi, la km 26+300, trenul R 2100 (CFR Călători) a accidentat mortal o persoană.
Trenul R 2100, care circulă în relaţia Sibiu - Braşov, este oprit la locul accidentului până la finalizarea cercetărilor desfăşurate de către organele abilitate.
Precizăm faptul că, pe intervalul Vlădeni Ardeal – Dumbrăviţa Bârsei (linie simplă) traficul feroviar va fi redeschis după finalizarea cercetărilor organelor abilitate şi repunerea în circulaţie a trenului R 2100, următoarele 4 garnituri – R 2201, R 2501, IR 77 şi IRN 473 – fiind de asemenea staţionate temporar în gările Dumbrăviţa Bârsei, Codlea şi Vlădeni Ardeal, până la redeschiderea liniei.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA transmite scuze călătorilor pentru disconfortul creat şi îi asigură că reluarea traficului feroviar, în urma accidentelor, este strict condiţionată de finalizarea cercetărilor desfăşurate de organele abilitate la faţa locului", transmitea iniţial CFR SA.


Articole înrudite