Venitul minim garantat va fi înlocuit, cel mai târziu până în anul 2016, de venitul minim de inserţie, obiectivul principal al acestui demers fiind creşterea gradului de ocupare în rândul per ...
Temperatura medie anuală a aerului ar putea creşte cu până la 1,5 grade Celsius la nivel mondial, până în anul 2050, în timp ce temperatura apei poate creşte cu două grade Celsius, tendinţe ...
La doar un an şi trei luni de la inaugurarea podului Vidin-Calafat, suprafaţa de asfalt de pe o parte a podului a trebuit să fie înlocuită în întregime, a declarat vineri Vladimir Andreev, dire ...
România poate avea propriul satelit de comunicaţii, iar lansarea acestuia ar putea avea loc în cel mult 3-4 ani, a declarat ministrul pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea, într-o ...
Aproape ca de fiecare dată numărul candidaţilor este inflaţionar. Au fost depuse 12 candidaturi şi, chiar dacă unele dintre ele ar putea fi invalidate din motive de formă, rămân şi aşa prea ...
Relaţiile României cu Rusia în domeniul gazelor naturale au început încă din anul 1980, de pe vremea fostei URSS, când ţara noastră a demarat pentru prima dată importurile, România fiind an ...
23 septembrie, ora 00:00, a fost termenul-limită pentru depunerea candidaturilor în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 2 noiembrie.După 23 septembrie, Biroul Electoral Central are la dispozi ...
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple pe educaţie iniţiată de ACL, că ”într-un timp foarte scurt” manualele ...
România a coborât un loc în clasamentul trimestrial al atractivităţii investiţiilor în proiecte de energie regenerabilă, până pe locul 32, cu active de peste 6 miliarde de euro puse în func ...
De la Prinţul Charles al Marii Britanii la Alexander Roy-Chowdhury, un aristocrat austriac de origine maghiară care a reabilitat recent o casă de oaspeţi din satul Zăbala din Covasna, o serie de ...
Deşeurile provenite din gospodării reprezintă mai mult de jumătate din totalul generat în România, un locuitor din zona urbană generând anual 346 kg de deşeu menajer, de trei ori mai mult fa ...
Copiii români au printre cei mai puţini bani de cheltuială pe săptămână din Europa, sumele variind, în medie, între 2,25 euro şi 11 euro, potrivit unui studiu ING, care arată că banii de b ...
România se află printre ţările europene cu cele mai puţine sărbători declarate zile libere prin lege, 9, în timp ce angajaţii spanioli şi greci au printre cele mai multe zile libere, 14, res ...
Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Graţian Gheţea, apreciază că dobânzile la credite vor scădea în continuare, întrucât BNR a dat multe semnale în ultima perioadă şi ...
Consumul final de energie electrică în economia naţională a fost, în primele şapte luni ale acestui an, de 28,931 miliarde KWh, cu 1,2% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2013, ...
Valoarea medie a pachetului turistic pentru litoralul românesc a fost de 599 lei, în actual sezon estival, în creştere cu 2% faţă de 2013, au anunţat marţi reprezentanţii Asociaţiei Naţiona ...