Turnul înclinat este simbolul emblematic al oraşului toscan Pisa, situat în vestul Italiei. Construirea turnului a început în august 1173. După 12 ani de la punerea pietrei de temelie, când construcţia ajunsese la etajul al treilea, din cauza proastei calităţi a solului (noroi argilos şi nisip), turnul a început să se încline în direcţia sud-est. Timp de 100 de ani construcţia a fost stopată. Următoarele patru etaje au fost construite oblic, pentru a compensa partea înclinată. Construcţia a fost întreruptă din nou, până în 1372, când turnul-clopotniţă a fost finalizat.
Construcţia are o înălţime de 55,86 de metri, o grosime la bază de 4,09 metri şi o greutate de 14.453 tone. Este alcătuit din 14.200 de tone de marmură albă de Carrara şi are şapte clopote. Acestea sunt acţionate din precauţie doar static, numai cu ciocane de impact electromagnetic intern, la ora 12 şi înaintea slujbelor religioase.
În 1838, arhitectul Alessandro Della Gherardesca a decis că este bine să fie săpată în jurul turnului o cărare pentru vizitatorii care puteau vedea astfel de aproape modelele încrustate pe zidurile turnului, dar acest lucru a contribuit şi mai mult la înclinarea turnului, precizează site-ul infoturism.ro.
Turnul are aproape 300 de trepte, iar înclinaţia turnului faţă de axa verticală este de 5,5 grade, însemnând o deplasare a centrului de greutate la nivelul bazei cu 4,5 metri, conform site-ului art-zone.ro.
Ulterior, baza de construcţie a fost umplută cu beton, dar acesta se scufunda în solul argilos. Pentru a creşte stabilitatea unei construcţii este întotdeauna nevoie de o suprafaţă de sprijin cât mai mare, lucru care face aproape imposibilă deplasarea centrului de masă al edificiului în afara suprafeţei de sprijin, explică site-ul scientia.ro. În cazul Turnului din Pisa, deşi vârful său s-a deplasat în timp cu 3,9 metri faţă de locul unde ar fi fost dacă turnul era perfect vertical, proiecţia la sol a centrului de masă al construcţiei s-a menţinut în interiorul suprafeţei de sprijin.
În 1992, în încercarea de a stabiliza temporar turnul, au fost construite în jurul acestuia, până la al doilea etaj, tendoane din fier, căptuşite cu plastic. Anul următor, o fundaţie din beton a fost construită în jurul turnului, iar în partea nordică a acestuia au fost plasate contragreutăţi. Utilizarea acestora a reuşit să reducă înclinaţia cu aproximativ doi centimetri. În 1995, comisia care supraveghea restaurarea a încercat să înlocuiască contragreutăţile inestetice cu cabluri subterane. Inginerii au îngheţat pământul cu azot lichid, însă acest fapt a provocat o accentuare a înclinaţiei, iar proiectul a fost anulat.
Inginerii au început, în 1999, un proces de extragere a pământului de sub partea din nord, care în scurt timp a început să prezinte efecte pozitive. Pământul a fost îndepărtat într-un ritm foarte lent, câţiva metri cubi pe zi, iar un ham masiv din cablu a fost folosit pentru a susţine turnul, în eventualitatea unei destabilizări bruşte a acestuia. În şase luni, înclinaţia a fost redusă cu peste 3 cm, iar până la finele anului 2000, cu aproape 47 cm, potrivit site-ului art-zone.ro.
Turnul a fost închis pentru public până spre finalul anului 2001, când lucrările de restaurare au redus cu mai bine de 40 de centimetri înclinarea care atinsese la un moment dat aproape 4,5 metri. Pe atunci înclinarea creştea cu 1,25 milimetri anual, ceea ce ar fi dus în cele din urmă la deplasarea centrului de masă al clădirii în afara suprafeţei de sprijin. Presiunea la care este supusă construcţia creşte când aceasta se înclină, deoarece pereţii şi fundaţia au fost proiectate astfel încât greutatea lor să se distribuie pe verticală şi nu în lateral, precizează site-ul scientia.ro.
