În anul 1937, inginerii din cadrul Fabricii de Tancuri din Harkov primiseră de la temuţii politruci sovietici ordinul de a produce un nou tanc - unul de neînvins. Aşa s-a născut celebrul tanc T-34. Nu a fost cel mai puternic, nici cel mai masiv, nici cel mai precis tanc din cel de-al Doilea Război Mondial. Dar a fost tancul care a făcut diferenţa. Tancul câştigător. Cel mai fiabil, cel mai eficient, cel mai de temut dintre toate aceste adevărate care de luptă ale unui Ares modern. În opinia multor experţi în domeniu, T-34 a fost cel mai bun tanc din războiul care a îndoliat jumătate din omenire.
Vehiculele blindate cuceresc fronturile
Tancurile au jucat un rol hotărâtor pe câmpurile semănate cu moarte ale celui de-al Doilea Război Mondial. Inventate de britanici în timpul primei conflagraţii mondiale, tancurile au fost perfecţionate continuu, în principal de către germani, sovietici şi americani, pe parcursul celui de-al Doilea Război Mondial.
Concepute iniţial cu rolul de a susţine asalturile trupelor de infanterie, tancurile au trecut într-o nouă etapă a tacticii militare moderne odată cu succesul fără precedent al operaţiunii Blitzkrieg. De fapt, după operaţiunea Blitzkrieg, tancurile şi-au cucerit gloria, devenind asociate unui corp de sine stătător al tuturor forţelor militare moderne.
Înainte de încheierea conflagraţiei amintite, tancurile deveniseră deja cea mai importantă forţă de pe câmpurile de bătălie. Chiar dacă unele părţi co-beligerante precum Italia, Marea Britanie şi Japonia au produs un număr considerabil de tancuri, grosul acestor care de luptă moderne a provenit din Germania nazistă şi din Uniunea Sovietică.
De fapt, Uniunea Sovietică a început şi terminat războiul cu un număr de tancuri mai mare decât al tuturor forţelor militare oponente laolaltă, adică aproximativ 18.000-20.000 de bucăţi.
La începutul conflagraţiei, vedeta blindatelor cu şenile de fabricaţie sovietică era tancul de tip T-26. Majoritatea acestor tancuri erau echipate cu tunuri de calibrul 45 mm, puţine erau echipate cu radio şi toate aveau un design rigid şi butucănos chiar pentru standardele sovietice. Prin urmare, generalii din fruntea Armatei Roşii ordonă inginerului proiectant militar Mihail Koşkin să îşi aleagă o echipă nouă pentru a crea un model eficient care să înlocuiască atât tancurile model T-26, cât şi pe cele din clasa BT.
Koşkin şi-a început titanica muncă în uriaşele hale ale Fabricii de Locomotive Komintern din Harkov, în secţia de producţie pentru tancuri şi alte vehicule militare. Încercările lui Koşkin de a-l influenţa pe Stalin în privinţa deblocării unor fonduri care să-i permită să proiecteze un tanc cu adevărat eficient au fost influenţate şi de bătălia de la Khalkhin Gol, din Mongolia, dintre sovietici şi trupele imperiale nipone dislocate în Manciuria. Cu lecţiile odată învăţate, sovieticii au trecut repede la treabă. Noţiuni şi concepte noi legate de blindaj, armament din dotare, mobilitate pe terenuri dificile şi multe altele au fost incorporate în noul prototip, botezat de Koşkin T-34. T, de la tanc şi 34 de la anul 1934, an în care începuse deja să pună bazele unui vehicul blindat de concepţie proprie.
Mândria Armatei Roşii
Versiunea iniţială a tancului T-34 avea un tun de calibru 76,2, modelele ulterioare - produse începând cu anul 1944 - beneficiind de o turelă mai masivă, capabilă să susţină un tun mai mare, de calibru 85 mm.
Armamentul suplimentar consta în două mitraliere grele de calibrul 7,62 mm. Colosul de oţel atingea greutatea de 26 tone, lungimea de 6,68 metri, lăţimea de 3 metri, înălţimea de 2, 45 metri şi putea atinge o viteză maximă de 53 kilometri pe oră. Autonomia era de 400 kilometri şi era acţionat de un motor diesel model V-2 cu 12 cilindri, capabil să dezvolte o forţă de 500 cai-putere. Blindajul său atingea grosimea de 60 mm în partea din faţă a turelei, iar trapa turelei avea o grosime de 16 mm.
Încă de la primele sale apariţii pe câmpurile de bătălie, tancul T-34 a provocat groază inamicilor. Era practic impenetrabil pentru obuzele trase de majoritatea tunurilor germane. Doar tunurile antiaeriene ale celebrelor baterii "Flak" de calibru 88 mm sau tunurile montate pe uriaşele tancuri germane de tip Tiger puteau penetra armura butucănoasă, dar eficientă, a tancului sovietic. Bătăliile de pe fluviul Nipru s-au dovedit un coşmar pentru diviziile de tancuri ale Wermacht-ului. Apariţia şirurilor necruţătoare de T-34 ajunsese să provoace adevărate şocuri de ordin psihologic soldaţilor germani care, pe baza propagandei fără acoperire a lui Goebbels, se aşteptau la un adversar inferior din punct de vedere militar.
"Nu avem nimic comparabil cu el" - avea să spună Friedrich von Mellenthin, comandantul armatei de tancuri în bătălia de la Kursk.
O altă mare calitate a tancului conceput de Koşkin era mobilitatea sa fără egal. T-34 era un tanc lat, cu suspensii ideale şi un motor puternic care îl putea propulsa fără probleme pe cele mai dificile terenuri şi în cele mai diverse condiţii meteo. Echipajul său, compus din 4 oameni, se simţea la adăpost şi beneficia de un tanc cu comenzi simple, extrem de fiabil şi uşor de reparat, comparativ cu alte tipuri de vehicule blindate.
Evident, avea şi defecte, concretizate în principal în vizibilitate scăzută şi compartimente pentru muniţie amplasate defectuos. Dar care tanchist sovietic ar fi încercat să se plângă, ştiind că riscă o excursie - numai dus - spre temutele gulaguri?
Oricum, comandanţii germani ai diviziilor de blindate au învăţat rapid să evite orice confruntare deschisă cu şirurile de T-34. Blindajul său de 60 mm era pur şi simplu impenetrabil de la distanţe mari.
Singurii factori care afectau impactul nimicitor al lui T-34 erau mai degrabă de ordin uman. Epurarea armatei, declanşată de paranoia lui Stalin şi încheiată cu eliminarea a mulţi ofiţeri şi subofiţeri valoroşi, lipsa antrenamentului specific al echipajelor, lipsa unor tactici de teren pe măsura capabilităţii unui T-34, toţi aceşti factori au influenţat negativ eficienţa tancului în primii ani de folosinţă pe frontul din est. Aceste probleme au fost însă eliminate în stil sovietic, odată cu anii 1943-1944. În cumplita iarnă din 1941-1942, T-34 a surclasat clar toate tancurile germane trimise să-l înfrunte.
Abilitatea sa de a străbate noroaie adânci şi nămeţi uriaşi era de neegalat. Acolo unde tancurile germane se împotmoleau şi deveneau ţinte fără apărare, T-34 se deplasa fără probleme. Deja, în 1942, prestigioasa revistă Life îl desemnase drept "Probabil del mai bun tanc din lume"...
Epopeea unui tanc prin lume (inclusiv la noi...)
Clipele de glorie ale lui T-34 au survenit în două momente istorice decisive, care au marcat desfăşurarea şi încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. T-34 este tancul vedetă care a câştigat Bătălia de la Kursk, cea mai mare bătălie de tancuri din istorie, şi tot el a jucat un rol-cheie la Stalingrad. De asemenea, acesta este tancul cu care sovieticii au pătruns triumfători în Berlin pentru a urca steagul roşu al comunismului pe clădirea ruinată a Reichstag-ului.
Iar T-34 a continuat să-şi consolideze o temută reputaţie şi după încheierea conflagraţiei mondiale. Îl regăsim, aşadar, în teatrele de operaţiuni din Coreea, Cipru, războaiele statului Israel cu vecinii săi, precum şi în luptele din Vietnam, dintre Vietcong şi armata americană. Tot el este tancul care a zdrobit revoltele din Ungaria anului 1956 şi Cehoslovacia anului 1968. A fost produs până în anul 1958, dar a rămas în funcţiune mulţi ani după ce a ieşit din producţie. Bunăoară, la nivelul anului 1996, T-34 era încă folosit de forţele armate din 27 de ţări.
Ultima apariţie în cadrul unor confruntări militare din Europa a avut loc în decursul războaielor din fosta Iugoslavie. Este vorba de luna mai a anului 1995, când un T-34 sârbesc a atacat un post militar al UNPROFOR din Bosnia.
Forţele armate române aveau circa 1060 tancuri T-34 la nivelul anului 1990, unele surse susţinând că toate au fost retrase între anii 1994-1996.
În decursul întregii istorii a acestui tanc, sovieticii au produs un număr de 80.070 de bucăţi. T-34 a devenit aşadar cel mai fabricat tanc din lume, recordul său nefiind doborât nici astăzi.
