Tradiţionalul sandviş cu unt şi jambon consumat de peste un miliard de ori anul trecut de francezi, este pe cale să fie detronat de cosmopolitul burger, potrivit datelor publicate la începutul lunii martie şi preluate de AFP. Anul trecut s-au vândut 1,28 de miliarde de sandvişuri cu jambon şi unt în tradiţionala baghetă franceză, reprezentând 58% din sandvişurile vândute la nivel naţional. În aceeaşi perioadă, francezii au consumat 1,07 miliarde de burgeri.
Burger-ul reprezintă acum „o masă din patru” în locaţiile comerciale din Franţa, potrivit cabinetului de specialitate Gira Conseil, care publică indicele jambon-unt. \"Burger-mania în Hexagon este departe de a se fi oprit\", constată directorul general Bernard Boutboul.
Având un preţ mediu de 3,18 euro, Parisul este fără nicio surpriză oraşul unde sandvişul cu unt şi jambon este cel mai scump. În sudul ţării, la Sete, şi în nord, la Dieppe, se găsesc cele mai ieftine sandvişuri cu jambon la preţul mediu de 2,36 de euro.
În ce priveşte pizza, indiferent de volum sau de preţ, 2014 a fost benefic pentru acest produs. Anul trecut piaţa pizzei, incluzând toate circuitele de distribuţie, a avut încasări de 5,36 miliarde de euro şi a înregistrat o creştere de 1,36 la sută.
„Franţa rămâne una din ţările unde se consumă cea mai multă pizza din lume\", imediat după SUA şi mult în faţa Italiei, potrivit lui Bernard Boutboul.