San Marino este considerată cea mai veche republică din lume, fiind fondată la 3 septembrie în anul 301, atunci când Sfântul Marino, originar din Dalmaţia, s-a stabilit, împreună cu o mică comunitate creştină, pe Muntele Titano. Despre momentul înfiinţării statului circulă o legendă interesantă: se spune că la începutul secolului al IV-lea, Marino, un tăietor de pietre venit să lucreze la construcţia portului Rimini, s-a refugiat pe Muntele Titano, fiind prigonit pentru credinţa sa creştină. Cu timpul, pe munte s-a format o comunitate din ce în ce mai numeroasă, care a întemeiat statul San Marino, şi, de-a lungul secolelor, acesta şi-a păstrat, neîntrerupt, independenţa. În anul 1000, la conducerea statului a ajuns o organizaţie numită „Arengo”, o adunare a capilor de familie, având atribuţii legislative, executive şi judecătoreşti. După anul 1200 au fost înfiinţate noi instituţii politice, cum sunt Consiliul celor LX, sau Consiliul celor XII, iar în anul 1243 a fost introdusă funcţia de şefi ai statului - Căpitanii Regenţi, cu puteri executive şi judecătoreşti. Cei doi căpitani regenţi, cu mandate de şase luni, sunt instalaţi în funcţie la datele de 1 aprilie şi 1 octombrie. Ei sunt aleşi de către Consiliul Mare şi General (Parlamentul), un organism care este ales pentru o perioadă de cinci ani. În anul 1263 au fost adoptate primele legi, în anul 1291, Statul Papal a recunoscut Republica San Marino, care şi-a alipit ulterior noi teritorii, pentru ca după anul 1400 să fie creat Consiliul Mare şi General, care îndeplineşte funcţia legislativă a ţării, echivalent Parlamentului din ţara noastră, preluând aceste atribuţii de la vechiul „Arengo”, un organism care şi-a încetat existenţa, de facto, în anul 1571.
Prima Constituţie scrisă a statului San Marino a fost adoptată la 8 octombrie 1600, „Leges Statutae Republicae Sancti Marini” fiind o serie de şase cărţi scrise în limba latină care dictează şi în prezent sistemul politic al ţării, printre alte aspecte ale funcţionării statale. A urmat semnarea unui Acord de protecţie cu Statul Papal, în anul 1797 Republica San Marino este recunoscută de Franţa lui Napoleon, iar recunoaşterea europeană a venit mai târziu, în anul 1815, după Congresul de la Viena şi reglementarea „Sfintei Alianţe”.
În 22 martie 1862, San Marino încheie un „Tratat de prietenie” cu Italia, care aducea reglementări clare privind independenţa statului San Marino, buna vecinătate şi relaţiile economice.
Din anul 1865 a fost revăzut Codul penal al ţării, care aducea, ca noutate majoră, eliminarea pedepsei cu moartea, apoi au urmat decenii în care mulţi cetăţeni din San Marino au căutat locuri mai bune de trai, îndreptându-se către SUA, Elveţia sau Franţa.
Anul 1923 a însemnat pentru locuitorii micului stat instaurarea unei conduceri de factură fascistă, după model italian, un regim care s-a aflat la cârma ţării până în septembrie 1944, iar cel de-al doilea război mondial a prilejuit ţării menţinerea neutralităţii, cu toate că aici au fost adăpostiţi şi protejaţi peste 100.000 de refugiaţi care încercau să scape de ororile războiului.
Din anul 1988, San Marino a aderat la Consiliului Europei, iar patru ani mai târziu a devenit membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
San Marino este un model despre cum poate evolua o ţară practic fără resurse semnificative. Pe lângă prelucrarea pietrei şi celebritatea ţării de mare producător filatelic, San Marino este obligată să exploateze la maximum oportunităţile turistice, în acest scop construind chiar şi un circuit de Formula 1 - cel de la Imola - care atrage sute de mii de turişti anual. Şi asta îi ajută să înregistreze unul dintre cele mai înalte standarde de viaţă din Europa, o viaţă socială calmă şi aşezată şi o poziţie de ţară cu un statut cultural aparte.
San Marino în cifre şi date
• Poziţie geografică: este o enclavă situată în interiorul graniţelor Republicii Italiene, cu o graniţă lungă de 39 km, foarte aproape de coasta Mării Adriatice
• Suprafaţa ţării şi diviziuni teritoriale: 61,5 kmp (locul 231 în lume) - fiind a treia cea mai mică ţară europeană după Vatican şi Monaco, 9 administraţii locale numite „castelli”, cu 43 „curaţii” (cartiere, sate)
• Capitala şi principalele oraşe: Citta’ di San Marino, Borgo Maggiore, Dogana Acquaviva, Chiesanuova, Domagnano, Faetano, Fiorentino, Montegiardino, Serravalle
• Populaţia: aproximativ 32.500 locuitori, cu o densitate 517 locuitori/kmp
• Clima: este mediteraneeană, cu ierni calde şi veri însorite
• Religie: catolici 88,7 %, altele 11,3 %
• Limba oficială: italiană
• Forma de guvernământ: republică parlamentară, cu Parlament unicameral - Consiliul Mare şi General (60 membri), cu alegeri la 5 ani, prin vot direct, în baza sistemului de reprezentare proporţională
• Şefii statului: Republica este condusă de doi Căpitani Regenţi, aleşi pentru o perioadă de 6 luni de către Consiliul Mare şi General
• Puterea executivă: este exercitată de Congresul de Stat, alcătuit din 10 membri, aleşi de către Marele Consiliu General
• Ziua naţională: 3 septembrie
• Moneda: euro
• PIB: peste 60.000 $ pe cap de locuitor, undeva în primele 10 ţări din lume
• Rata criminalităţii: aproape nulă, închisoarea ţării are 12 locuri, din care doar unul singur este ocupat în acest moment, dar nu pentru mult timp !
• Şomaj: puţin peste 2 %
• Economie: Se bazează pe afacerile private din turism, comerţ, agricultură, meşteşugărit şi din domeniul tipăriturilor rafinate
• Relief: Topografia sa este dominată de către Munţii Apenini, având un teren accidentat. Cel mai înalt punct din ţară este Monte Titano, iar întinderile de apă sunt nesemnificative, cele mai importante râuri fiind Ausa, Marano şi San Marino.
• Patrimoniu UNESCO: Centrul vechi istoric din oraşul San Marino şi Monte Titano, înscrise în anul 2008 pe lista patrimoniului cultural mondial.
Un paradis turistic
Turismul din San Marino vine cu o ofertă extrem de generoasă: palate, turnuri, muzee, biserici, teatre, un funicular şi numeroase alte monumente, toate legate prin străduţe încântătoare, cu aer medieval, aproape incredibil pentru o suprafaţă de doar 61 de km pătraţi. Cea mai bună perioadă pentru a vizita aceste locuri este în perioada aprilie - iunie.
Iată câteva obiective turistice ce nu trebuie ratate:
• Palazzo del Governo - este o construcţie realizată la sfârşitul secolului al XIX-lea, aflată în Piazza della Liberta, în centrul căreia se ridică Statua della Liberta. În această zonă - Cava dei Balestrieri - se regăsesc şi alte opere de artă ale celor mai mari artişti plastici contemporani italieni - Pieta, Albinele, Balerina, etc.
• La Rocca, sau Guaita - una dintre cele trei fortăreţe (turnuri) care străjuiesc oraşul pe marginea abruptă a acestuia, obiectiv care prezintă piese de artilerie, folosite la tragerile cu proiectile oarbe, de la festivităţle naţionale
• La Cesta, sau Fratta - al doilea turn, construit tot pe marginea pantei abrupte a muntelui Titano, în punctul său cel mai înalt, adăposteşte Museo delle Armi Antiche, cu peste 1500 de exponate din diferite epoci istorice până în secolul al XIX-lea
• Montale - al treilea turn, unul cu baza pentagonală, în fapt o construcţie nefinalizată în totalitate
• Porta della Rupe - parte a fortificaţiilor, oferă o superbă privelişte spre Borgo Maggiore, localitatea de la baza muntelui Titano
• Funivia - staţia funicularului, face legătura între Porta della Rupe şi Borgo Maggiore
• Basilica del Santo - biserica Sfântului, construită în stil neoclasic, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, pe amplasamentul unei vechi biserici, care data din secolul al V-lea d.H. Aici se găsesc moaştele lui San Marinus - Sfântul Marino
• Chiesa e Pinacoteca San Francesco - este o biserică datând de la mijlocul secolului al XIV-lea, care găzduieşte un muzeu cu o colecţie de picturi cu temă religioasă
• Chiesa Valloni şi Palazzo Valloni - biblioteca de stat
• Museo di Stato - Muzeul Naţional al republicii San Marino, situat în Piazzetta Titano
• Museo delle Armi Moderne - inaugurat în 1982, care deţine o colecţie de peste o mie de arme de foc, provenind din Italia, SUA, Rusia, sau Austria, dar şi arme albe şi muniţie din dotarea diferitelor armate ale lumii
• Museo delle Cere - muzeul figurilor de ceară, cu numeroase scene din istoria locală dar şi monidală
• Museo delle Curiosita - este singurul muzeu de acest fel din lume, ce găzduieşte ciudţenii de pe tot globul - o cursă de purici, un set de ceşti pentru mustăcioşi, o greblă pentru curăţarea limbii şi altele.
Alte obiective pe care le puteţi vizita sunt Cappella Sant’Agata, Teatro Titano şi Monumentul Apărătorilor Libertăţii, toate situate în imediata apropiere a Piazza de Sant’Agata, statuia lui Mahatma Ghandi ori sediul radioteleviziunii din San Marino, situate în vecinătatea Piazza Mahatma Ghandi, sau Reptilarium-Aquarium - o interesantă expoziţie cu reptile şi peşti, situată pe Via Paolo III. De asemenea, se poate vizita Monumentul lui Giuseppe Garibaldi - în Piazzetta Garibaldi, sau Ara dei Volontari - monument ridicat în memoria cetăţenilor din San Marino care, în 1845 şi 1918 au contribuit la unitatea Italiei. De asemenea, pădurile de pin, câmpurile şi coastele sunt perfecte pentru călărie, pescuit şi drumeţii, iar pantele din jurul capitalei sunt excelente pentru ciclism montan.
În drumurile dintre aceste obiective se pot face cumpărături din nenumăratele magazine de suveniruri, îmbrăcăminte, cosmetice, bijuterii, sau vă puteţi astâmpăra foamea poposind în localurile cu mâncare şi băutură din belşug, marea majoritate a mărfurilor fiind similare ca preţ cu ceea ce întâlniţi în Italia.
Iar dacă vă pasionează timbrele, punct forte aici, e bine să ştiţi că Biroul Numismatic şi Filatelic de Stat emite pachete comemorative şi de colecţie.
În privinţa doritorilor de senzaţii gastronomice aparte, deşi epoca modernă a dat uitării multe din tradiţiile culinare antice ale statului, şi multe din felurile de mâncare sunt asemănătoare celor întâlnite în Italia, vă puteţi totuşi delecta cu câteva feluri de mâncare care, cu siguranţă, vor satisface preferinţele celor mai mari pofticioşi: se pot consuma pastele de casă, preparate în fel şi chip, cum sunt, spre exemplu, Nidi di rondine, paste umplute cu şuncă, brânză şi un sos de tomate, gătite în sos alb, brânzeturi de diferite tipuri, sau Fagioli con le cotiche, un soi de supă consistentă de fasole cu şorici, o delicatesă care se consumă, de regulă, în perioada Crăciunului.
La desert se poate comanda Torta Tre Monti, o prăjitură pe bază de foi de napolitane trasă prin ciocolată, zuppa di ciliege, adică cireşe lăsate în vin roşu, servite cu un sortiment special de pâine sau Bustrengo, un „dulce” special, de sărbătoare, preparat din lapte, ouă, zahăr, stafide, făină de porumb şi pesmet. Iar rafinaţii amici ai lui Bachus pot face o degustare, sau nu numai, din vinul roşu faimos aici, Sangiovese.
