28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Rapperul Travis Scott este pentru prima dată în fruntea Billboard 200
Rapperul Travis Scott este pentru prima dată în fruntea Billboard 200

Rapperul american Travis Scott a urcat pentru prima dată pe locul 1 în Billboard 200 cu albumul său ''Birds in the Trap Sing McKnight'', înlăturând-o pe cunoscuta artistă Barbra Streisand, care a ajuns astfel pe locul şase în clasament, scrie Reuters.
Albumul lui Scott s-a vândut în 87.000 de copii în prima săptămână, potrivit datelor centralizate de Nielsen SoundScan, în timp ce trupa rock A Day To Remember a debutat pe locul 2 cu 66.000 de copii vândute pentru noul său album Bad Vibrations.
Topul Billboard 200 centralizează datele privind vânzările albumelor, vânzările melodiilor (10 melodii reprezintă echivalentul unui album) şi activitatea muzicală pe platformele de streaming (1.500 de streamuri echivalează cu un album).
Streisand, care a condus topul Billboard 200 săptămâna trecută cu ''Encore: Movie Partners Sing Broadway'', a ajuns pe locul şase în cea de-a doua săptămână de la lansare. Acesta a fost cel de-al 11-lea album al artistei care a s-a aflat pe locul 1 în Billboard 200, consolidându-i astfel recordul la cele mai multe albume care s-au aflat pe locul 1 în top din rândul artistelor.
În clasamentul digital, care cuantifică vânzările de single-uri prin descărcare online, duetul american The Chainsmokers se află pentru a patra săptămână la rând pe locul 1 cu hitul verii Closer, conform Reuters.


Articole înrudite