21 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Randi, primele declaraţii după ce a fost prins drogat la volan: «Sunt un biet artist. Beau tot felul de ceaiuri!»
Randi, primele declaraţii după ce a fost prins drogat la volan: «Sunt un biet artist. Beau tot felul de ceaiuri!»

Randi a făcut primele declaraţii după ce a consumat două substanţe interzise şi s-a urcat la volan. Deşi iniţial a declarat că nu este adevărat, acum artistul şi-a schimbat punctul de vedere!
Probleme serioase pentru cunoscutul cântăreţ Randi, pe numele său real Andrei Ropcea. Artistul a fost prins conducând sub influenţa drogurilor în judeţul Ilfov, după un control de rutină al poliţiei rutiere. Incidentul a avut loc pe 11 februarie, în Săftica, dar a fost făcut public abia recent. După ce a refuzat testarea rapidă la faţa locului, Randi a fost dus la Institutul de Medicină Legală (IML), unde analizele au confirmat prezenţa cocainei şi a canabisului în sângele său, notează Libertatea.
La data de 11 februarie a.c., în jurul orei 16:00, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani, pe D.N. 1, în zona localităţii Săftica, căruia i-au solicitat să se supună testării cu aparatul drugtest, însă acesta a refuzat. Persoana în cauză a fost condusă la o unitate spitalicească, unde i-au fost prelevate probe biologice, pentru stabilirea eventualei prezenţe în organism a substanţelor psihoactive”, a anunţat, duminică, IPJ Ilfov.

Nu este prima dată când Randi are probleme cu legea

Într-o declaraţie pentru Observator, cântăreţul a încercat să justifice situaţia, afirmând că consumă frecvent ceaiuri şi suplimente, pe care le consideră responsabile pentru rezultatul testului. Cu toate acestea, ancheta este în desfăşurare, iar până la finalizarea acesteia, artistul are permisul de conducere suspendat.
Am fost sfătuit să nu comentez foarte mult acum pentru că artiştii mai spun şi lucruri trăsnite. Ancheta este în curs de desfăşurare, avocaţii mei o să se ocupe de asta dacă o să fie nevoie. Eu sunt un biet artist, nu ştiu cum se procedează. Nu sunt panicat”, spune Randi.
Nu este prima dată când Randi are probleme cu legea. În anul 2013, el şi fratele său au fost vizaţi de o anchetă în care se estima un prejudiciu de peste 100.000 de euro, legat de sume uriaşe neînregistrate corect în contabilitatea evenimentelor la care a participat artistul, mai notează Libertatea.
Randi se alătură astfel altor vedete din România care au fost surprinse conducând sub influenţa drogurilor, printre care BRomania, Guess Who şi Margherita de la Clejani.


Articole înrudite