În sud-vestul Turciei, în ruinele unui străvechi aşezări, o echipă de arheologi italieni a descoperit „intrarea în Infern”, o peşteră plină de gaze toxice, despre care oamenii Antichităţii credeau că ar reprezenta intrarea în împărăţia subpământeană a zeului morţii. Cunoscută sub numele de „Poarta lui Pluto” - Ploutonion în greacă, Plutonium în latină - , peştera este situată în apropiere de străvechiul oraş Hierapolis (azi Pamukkale, în Turcia).
Autorii antici o descriau ca pe o grotă plină de aburi urât mirositori şi ucigători. „Orice animal care intră în ea moare pe loc”, scria geograful antic grec Strabo (64/63 î.e.n. - cca. 24 e.n.)
Peştera a fost descoperită de o echipă de arheologi condusă de Francesco D'Andria, profesor de arheologie clasică la Universitatea din Salento, Italia.
Situl arheologic de la Hierapolis este înscris pe Lista UNESCO a Patrimoniul Mondial. Aşezarea a fost întemeiată în jurul anului 190 î.e.n. de către Eumenes al II-lea, regele din Pergam, şi a ajuns în stăpânirea Romei în 133. î.e.n. În urma acestei schimbări, oraşul elenistic s-a transformat într-un înfloritor oraş roman, cu temple, un teatru şi locuri sacre precum izvoarele termale, despre care se credea că aveau însuşiri tămăduitoare. ”Am descoperit Plutonium reconstruind traseul unui izvor termal. Izvoarele de la Pamukkale, care au dat naştere celebrelor terase de travertin, îşi au originea în această peşteră”, a explicat prof. D'Andria. În situl arheologic se găsesc resturile a numeroase construcţii abandonate şi ruinate, posibil ca urmare a unor cutremure, iar şi mai multe ruine au ieşit la iveală datorită săpăturilor. Arheologii au găsit semi-coloane ionice şi, deasupra lor, o inscripţie ce făcea referire la divinităţile subpământene Pluto şi Kore. Au mai fost găsite, de asemenea, rămăşiţele unui templu, ale unui bazin şi ale unor şiruri de trepte situate deasupra peşterii - toate corespunzând descrierii locului în documente antice. „Oamenii puteau asista la ritualuri sacre de pe aceste trepte, dar nu se puteau apropia de intrarea peşterii. Doar preoţii puteau sta în faţa intrării”, a explicat D'Andria. După părerea lui, exista la faţa locului o anumită organizare „turistică”: de pildă, pelerinilor le erau date păsărele, cu ajutorul cărora să poată vedea efectul mortal al atmosferei peşterii, în timp ce preoţii, aflaţi sub influenţa unor halucinaţii, sacrificau tauri în cinstea zeului Pluto. Cermonia includea şi mânarea animalelor vii în peşteră şi scoaterea lor afară după ce mureau.
În timpul săpăturilor, arheologii au putut constata ei înşişi efectele letale ale peşterii. Mai multe păsări au murit încercând să se apropie de gura caldă a peşterii, ucise instantaneu de emanaţiile de dioxid de carbon.
După cât se pare, doar preoţii eunuci ai zeiţei Cybele, o străveche divinitate a fertilităţii, puteau intra prin ”Poarta lui Pluto” fără să păţească nimic. „Îşi ţineau răsuflarea cât puteau de mult”, scrie Strabo, adăugând că invulnerabilitatea lor s-ar fi putut datora fie castrării, fie ocrotirii divine, fie anumitor capacităţi fizice deosebite, care acţionau ca antidot împotriva gazelor toxice.
Locul era, de asemenea, după spusele prof. D'Andria, faimos pentru viziunile pe care le aveau aici pelerinii şi profeţiile rostite de către oficianţi, un efect care s-ar fi datorat stărilor de halucinaţie produse de gazele provenite din apele freatice de sub Hierapolis
Încă înfloritor în secolul al IV-lea e.n. şi vizitat ocazional şi în cursul celor două secole următoare, locul era un important centru de pelerinaj pentru intelectualii „păgâni” ai Antichităţii Târzii. În cursul secolului al VI-lea e.n., gura peşterii a fost astupată de către creştini, iar la distrugerea locului au contribuit, probabil, şi cutremurele.
Prof. D'Andria şi echipa sa lucrează acum la reconstruirea digitală a sitului.
