Filmul "Everything Everywhere All at Once" a fost marele câştigător al celei de-a 95-a gale de decernare a premiilor Oscar, organizată duminică seară la Los Angeles, unde această peliculă regizată de cineaştii Daniel Kwan şi Daniel Scheinert a câştigat şapte trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun lungmetraj", informează revista Variety.
Pelicula, o combinaţie între comedie şi film SF, despre proprietara americano-chineză a unei spălătorii, care trebuie să facă faţă unui audit din partea fiscului şi care se luptă în acelaşi timp cu atacatori veniţi din universuri paralele, s-a impus şi la categoriile "cea mai bună regie", "cea mai bună actriţă în rol principal" (Michelle Yeoh), "cel mai bun actor în rol secundar" (Ke Huy Quan), "cea mai bună actriţă în rol secundar" (Jamie Lee Curtis), "cel mai bun scenariu original" (Daniel Kwan şi Daniel Scheinert) şi "cel mai bun montaj" (Paul Rogers).
Aceste victorii reprezintă un veritabil triumf pentru A24, studioul cinematografic care a realizat un film independent ce a reuşit să obţină încasări de aproximativ 100 de milioane de dolari pe plan mondial - o realizare uluitoare într-o perioadă în piaţa filmelor de artă este în scădere. Acelaşi studio a reuşit totodată o performanţă rară, câştigând toate cele patru premii pentru interpretare - trei au fost obţinute cu "Everything Everywhere All at Once", iar cel de-al patrulea cu filmul "The Whale".
Gala organizată duminică seară de Academia de film americană a fost un eveniment marcat de numeroase reveniri şi de câteva premiere. Michelle Yeoh a devenit prima actriţă de origine asiatică premiată cu Oscarul pentru cel mai bun rol principal feminin. Artista malaeziană are în spate o carieră îndelungată şi s-a remarcat în trecut în filme de arte marţiale şi în pelicule de acţiune, precum "Crouching Tiger Hidden Dragon" şi "Yes, Madam".
"Doamnelor, nu lăsaţi pe nimeni să vă spună vreodată că aţi trecut de prima tinereţe. Tuturor acelor copii, băieţi şi fete, care arată ca mine şi care ne privesc în această seară, le spun că acest premiu este o sursă de speranţă şi de posibilităţi", a declarat Michelle Yeoh pe scena galei Oscar 2023.
Brendan Fraser a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal datorită interpretării unui bărbat gay diagnosticat cu obezitate morbidă, care încearcă să reia legătura cu fiica lui înstrăinată în filmul "The Whale". Brendan Fraser, odinioară un star de prim rang la Hollywood, cunoscut pentru filme mai degrabă populare, precum "George of the Jungle" şi "The Mummy", a petrecut ultimul deceniu rămânând departe de luminile reflectoarelor, din cauza unor probleme de sănătate şi familiale. Victoria sa de duminică seară reprezintă o revenire remarcabilă.
"Mi-am început cariera în această industrie în urmă cu 30 de ani şi succesul cu siguranţă că nu a fost uşor pentru mine, dar era ceva pe care nu l-am apreciat în acea vreme, până când a dispărut", a declarat Brendan Fraser, vorbind despre perioada mai puţin fastă din cariera sa recentă. Actorul i-a mulţumit apoi regizorului filmului "The Whale", Darren Aronofsky: "Mulţumesc că mi-ai aruncat un colac de salvare şi că m-ai adus înapoi la bordul navei".
Ke Huy Quan a câştigat Oscarul pentru cel mai bun actor în rol secundar datorită interpretării soţului protagonistei din "Everything Everywhere All at Once". Fostul copil-minune de la Hollywood, născut în Vietnam, a jucat în filme precum "Indiana Jones and the Temple of Doom" şi "The Goonies", însă a renunţat la actorie în urmă cu câţiva ani, din cauza lipsei de oportunităţi la Hollywood pentru actorii asiatici.
"Călătoria mea a început pe o barcă. Am petrecut un an într-o tabără pentru refugiaţi şi, cumva, am ajuns pe cea mai mare scenă de la Hollywood. Se spune că poveşti precum aceasta se petrec doar în filme. Nu-mi vine să cred că mi se întâmplă chiar mie. Acesta este visul american", a declarat el pe scena galei Oscar 2023.
Jamie Lee Curtis, o veterană a industriei filmului, cunoscută din producţii de mare succes, precum "Halloween", şi totodată fiica unor legende de la Hollywood, Tony Curtis şi Janet Lee, a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar datorită interpretării unei agente a fiscului american în "Everything Everywhere All at Once".
"Dedic acest premiu tuturor oamenilor care au susţinut genul de filme pe care le-am făcut în toţi aceşti ani. Mama mea şi tatăl meu au fost amândoi nominalizaţi la Oscar, în diverse categorii. Eu tocmai am câştigat un Oscar", a declarat celebra actriţă americană, vizibil emoţionată.
Filmul "All Quiet on the Western Front", o nouă adaptare a romanului omonim publicat de Eric Maria Remarque despre viaţa petrecută în tranşee de soldaţii germani în timpul Primului Război Mondial, a câştigat duminică seară patru premii Oscar, inclusiv premiul pentru cel mai bun lungmetraj internaţional. Aceeaşi peliculă, care denunţă violenţele şi absurditatea războiului, s-a impus şi la categoriile "cea mai bună coloană sonoră", "cea mai bună scenografie" şi "cea mai bună imagine".
Printre ceilalţi câştigători importanţi s-au numărat filmele "Pinocchio", regizat de Guillermo del Toro", care s-a impus la categoria "cel mai bun lungmetraj animat", şi "Women Talking", care a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat (Sarah Polley).
Superproducţiile "Avatar: The Way of Water" şi "Top Gun: Maverick" au fost recompensate la categoriile "cele mai bune efecte vizuale", respectiv "cel mai bun sunet".
"Navalny", un film despre liderul opoziţiei ruse Alexei Navalny, a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj documentar. Yulia Navalny, soţia politicianului rus - aflat în prezent la închisoare -, a urcat pe scena galei Oscar şi a susţinut un scurt discurs prin care s-a adresat soţului ei, criticându-l totodată pe Vladimir Putin: "Visez la ziua în care vei fi liber şi în care ţara noastră va fi liberă".
Jimmy Kimmel, care a prezentat gala Oscar pentru a treia oară, a întreţinut o atmosferă degajată. Celebrul prezentator TV american a coborât pe scena de la Dolby Theatre din Los Angeles cu ajutorul unei paraşute - trimitere evidentă la filmul "Top Gun: Maverick", căruia i-a mulţumit pentru că a salvat industria de la Hollywood în vara anului trecut, făcându-i pe spectatori să revină în cinematografe după perioada dificilă cauzată de pandemia de coronavirus. În semn de omagiu adus aceluiaşi film, două avioane de vânătoare au survolat la mică înălţime clădirea în care s-a desfăşurat evenimentul, cu puţin timp înainte de începerea acestuia.
Jimmy Kimmel nu a uitat nici momentul şocant petrecut pe scena galei din 2022, când Will Smith l-a pălmuit pe prezentatorul show-ului, Chris Rock, pentru o glumă despre coafura soţiei sale, Jada Pinkett Smith (care suferă de alopecie, o afecţiune ce cauzează căderea părului).
"Dacă cineva din această sală comite un act de violenţă în orice moment al show-ului, va primi Oscarul pentru cel mai bun actor şi va avea voie să rostească un discurs de mulţumire lung de 19 minute", a glumit Jimmy Kimmel.
"Dacă ceva neaşteptat sau violent se petrece în timpul ceremoniei, să faceţi exact ce aţi făcut şi anul trecut - adică nimic. Să staţi acolo în scaune şi să nu faceţi nimic. Poate chiar să-i oferiţi atacatorului o îmbrăţişare", a continuat prezentatorul galei în discursul său introductiv. (sursa Agerpres)