15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Grupul Disney va lansa în vara acestui an o aplicaţie gratuită ce propune conţinuturi originale şi care se adresează tinerilor adulţi din generaţia "millenials", ţinta predilectă a companiilor de publicitate, informează AFP.
Aplicaţia, denumită "Oh My Disney", va reprezenta o versiune pentru dispozitive mobile a site-ului cu acelaşi nume, care publică conţinut editorial şi scurte videoclipuri dedicate universului extins al grupului Disney, de la Mickey Mouse la supereroii Marvel.
Aceasta este o nouă etapă în evoluţia grupului Disney către suporturi mobile, la câteva săptămâni după lansarea noii sale aplicaţii ESPN, dedicată pasionaţilor de sport.
În plus, Disney a anunţat deja că intenţionează să lanseze o nouă platformă video online pentru conţinuturi destinate familiei şi programe pentru tineri în 2019. De asemenea, Disney doreşte să impulsioneze serviciul online Hulu, pentru a face din acesta "braţul-armat" al grupului în domeniul producţiei video şi care va viza întregul catalog al său.
După ce şi-a bazat mult timp strategia de dezvoltare pe televiziunea tradiţională şi prin cablu, grupul Disney, un gigant al industriei de divertisment, operează astfel un viraj strategic pentru a se adapta la noile obiceiuri de consum prezente pe piaţa actuală.


Articole înrudite