Această fotografie (foto ↑) publicată de ONG-ul Imazon prezintă un copac Angelim Vermelho (Dinizia Excelsa Ducke), cel mai înalt copac găsit în pădurea tropicală amazoniană, cu o înălţime de 88,5 metri şi 9,9 metri în circumferinţă, situat în regiunea râului Jari, pe graniţa statelor Amapa şi Para, în nordul Braziliei, pe 17 septembrie 2022.
În Brazilia, a fost nevoie de nu mai puţin de cinci expediţii ca oamenii de ştiinţă să ajungă la cel mai mare copac din Amazonia. De trei ani încearcă să se apropie de acest gigant pierdut în mijlocul junglei amazoniene.
Arborele uriaş are 88 de metri înălţime, aproape 10 metri în diametru, echivalentul unei clădiri de 25 de etaje sau pentru brazilieni mărimea a două statui ale lui Hristos Mântuitorul (celebra statuie din Rio de Janeiro).
Totul a început în 2019, când oamenii de ştiinţă au observat acest copac uriaş în imagini din satelit într-o rezervaţie naturală din nordul Braziliei.
O echipă de ecologisti şi ghizi locali s-a organizat să-l găsească.
Dar prima expediţie - o călătorie de zece zile în junglă, în mijlocul munţilor - s-a transformat într-un fiasco: unul dintre membri se îmbolnăveşte, echipa este epuizată, nu mai aveau suficiente provizii şi în cele din urmă decide să renunţe.
Au urmat apoi alte trei încercări, din nou fără succes.
Abia luna trecută oamenii de ştiinţă au ajuns în sfârşit la poalele copacului. Călătoria a durat 13 zile, cu 250 km cu barca şi peste 20 km pe jos.
Oamenii de ştiinţă nu au venit până aici doar pentru a contempla specimenul, deoarece au putut să ia mostre de scoarţă şi frunze şi două obiective majore: mai întâi de a data această specie, care ar putea avea între 4 şi 600 de ani, dar şi de a cunoaşte cantitatea de carbon pe care o conţine.
Expediţia ar putea servi şi pentru a educa brazilienii despre soarta acestor exemplare, care pe departe, sunt cele mai apreciate de tăietorii de lemn din regiune.