O nouă terapie pentru leucemia acută limfoblastică (LAL), cel mai frecvent tip de cancer întâlnit la copii, a fost dezvoltată de Universitatea Tampere din Finlanda în cooperare cu Institutul de Celule Stem Harvard (HSCI), informează agenţia Xinhua.
Prognosticul în caz de recidivă LAL cu celule T este foarte rezervat, iar noi tratamente sunt necesare urgent.
Noua terapie dezvoltată de cele două instituţii constă într-o combinaţie de medicamente care s-a dovedit eficientă la aproximativ o treime dintre pacienţi.
În tratamentul leucemiei, eficacitatea unui singur medicament se pierde de obicei rapid, de aceea noul studiu a căutat să găsească combinaţii eficiente de medicamente.
"Aceasta este o nouă opţiune promiţătoare de tratament pentru LAL cu celule T. Următorul pas este de a introduce descoperirea în practica clinică pentru pacienţii cu boală recidivantă sau refractară prin studii clinice de fază incipientă", a declarat Olli Lohi, director de cercetare la Universitatea Tampere.
Studiul a fost publicat în Blood, un jurnal ştiinţific din domeniul hematologiei.
La acest studiu au participat şi cercetători de la Universitatea din Carolina de Nord, Universitatea din Finlanda de Est şi Universitatea din Helsinki. (sursa Agerpres)