23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Neymar amendat cu 3,3 milioane de dolari
Neymar amendat cu 3,3 milioane de dolari

Atacantul brazilian Neymar a fost condamnat de justiţia din ţara sa natală la plata unei amenzi de 3,3 milioane de dolari după ce a construit un lac artificial fără autorizaţie de mediu pe una dintre proprietăţile sale din statul Rio (Brazilia), informează mass-media sud-americană.
Consiliul municipal din Mangaratiba i-a aplicat patru amenzi vedetei echipei de fotbal Paris Saint-Germain pentru "încălcări ale legislaţiei privind mediul înconjurător în construcţia unui lac artificial pe domeniul jucătorului'", potrivit unui comunicat.
"Sancţiunile se ridică la peste 16 milioane de reali (3,3 milioane de dolari)", se precizează în comunicatul autorităţilor locale, o sumă stabilită de Parchetul din Mangaratiba, o zonă turistică situată la aproximativ 130 de kilometri de Rio de Janeiro, unde Neymar deţine un conac.
Printre "zecile de infracţiuni" identificate, autorităţile au citat "executarea fără autorizaţie a lucrărilor supuse controlului de mediu", captarea şi deturnarea apei râului fără autorizaţie, precum şi "săparea terenului şi îndepărtarea vegetaţiei fără autorizaţie".
Pe 22 iunie, în urma plângerilor de pe reţelele de socializare, autorităţile au constatat mai multe încălcări ale legislaţiei de mediu la proprietatea de lux a starului brazilian, unde muncitorii construiau un lac artificial şi o plajă.
Neymar are la dispoziţie 20 de zile pentru a face apel, notează Agerpres.

Tag-uri:

Articole înrudite