Cântăreţul Dani Mocanu a oferit în exclusivitate pentru echipa Observator o primă reacţie după incidentul petrecut în Râmnicu Vâlcea. Manelistul este bărbatul aflat în interiorul autovehiculului istoric care a lovit miercuri două maşini parcate.
Într-o discuţie cu reporterul Observator, Dani Mocanu a povestit cum s-a petrecut incidentul din timpul filmărilor pentru noul său videoclip. Cântăreţul spune că proprietarul vehiculului ar fi încercat să evite un copil şi astfel a lovit cele două autoturisme.
"Eu eram în acel tanc. Am fost toată ziua cu tancul respectiv la o mică plimbare prin Râmnicu Vâlcea. Am fost să realizez un videoclip în oraşul respectiv. Din păcate am făcut şi un mic accident, după cum aţi văzut în filmarea respectivă. Ceea ce vreau să subliniez este că oamenii sunt răi. Imediat cum au văzut că am atins acolo în parcarea respectivă două maşini, imediat au postat şi au susţinut că eu conduceam. Nu conduceam eu. Pur şi simplu eu eram deasupra tancului, iar la volan se afla proprietarul tancului. Omul din câte am văzut eu, a evitat un copilaş care îmi făcea poze. Erau oameni care făceau poze, să îl vezi pe Dani Mocanu cu un tanc prin Râmnicu Vâlcea, nu vezi în fiecare zi. Au scos telefoanele şi au început să filmeze şi încercând să evite un incident mai neplăcut, omul a tras de volan şi asta este, a atins două maşini în parcare. A vrut să evite un copilaş. Am vorbit cu proprietarii maşinilor, s-a rezolvat. A fost o înţelegere la faţa locului. Am sunat şi noi la poliţie, am informat de cele întâmplate, dar proprietarii s-au înţeles între ei. Legat de videoclip, rămâneţi aproape pentru că veţi vedea ceva ce nu aţi mai văzut în România", a spus Dani Mocanu.
VIDEO AICI: https://fb.watch/cnuoVXmxCn/