Macii, flori de o frumuseţe deosebită, inundă, în fiecare an, în luna mai, câmpurile şi lanurile de grâu.
Denumirea genului este Papaver şi are origine romană. În celtă, ''papa'' înseamnă ''terci'', obţinut prin fierbere, în acest caz din seminţe de mac, folosite atunci pentru a adormi copiii, notează prof. dr. Elena Şelaru, în volumul ''Cultura florilor de grădină''. De altfel, de-a lungul timpului, macii au simbolizat somnul, pentru că opiul extras din maci este un sedativ, au simbolizat pacea, dar şi moartea, prin culoarea de roşu aprins a florilor de mac, potrivit site-ului greatnews.ro.
Macii apar în miturile grecilor şi ale romanilor. Astfel, potrivit unei legende romane, macul ar fi fost creat de Somnus, zeul somnului, care încerca să o ajute pe Ceres, zeiţa recoltelor, ce nu mai putea să dea rod lanurilor de grâu pentru că era epuizată după ce-şi căutase fiica rătăcită. Macii au ajutat-o să doarmă şi, după ce zeiţa s-a refăcut, grâul a început din nou să crească. Prezenţa macilor a rămas, de atunci, în credinţa populară, esenţială pentru recoltă. Totodată, atât romanii cât şi grecii considerau macii şi un simbol al dragostei. Romanii îi considerau drept vindecători ai rănilor din dragoste, iar grecii îi vedeau ca pe un semn al fertilităţii, dătători de sănătate şi de putere.
Potrivit legendelor creştine, însă, macul ar fi apărut din sângele vărsat de sfinţii martiri. Totodată, se spune că, în Sâmbăta Mare, toate florile au rămas să privegheze, doar macul a adormit. Auzindu-şi, însă, semenele strigând "Hristos a înviat!", s-a trezit şi s-a ruşinat atât de tare încât şi-a schimbat culoarea din alb, cum era până atunci, în roşu aprins.
Având semnificaţii dintre cele mai variate, macul simbolizează frumuseţea şi gingăşia persoanei căreia îi este oferit, este floarea dragostei pasionale, dar este şi simbol al odihnei sufletelor celor adormiţi întru Domnul. Se spune că, în timpul războaielor napoleoniene, au înflorit maci roşii ca sângele lângă mormintele eroilor, de unde şi credinţa că aceştia s-au născut din sângele vărsat de eroi în războaie. Şi în zilele noastre, la mormintele eroilor necunoscuţi, se aduc flori de mac. În fiecare an, la 11 noiembrie, de "Ziua Armistiţiului", au loc manifestări de cinstire a victimelor Primului Război Mondial în mai multe ţări ale lumi. În Canada, Marea Britanie, Australia, Africa de Sud şi Noua Zeelandă, oamenii poartă maci artificiali, din plastic sau din hârtie, pentru a-i comemora pe cei care au murit în timpul luptelor.
Genul Papaver este originar din Europa, Asia, Africa de Sud şi Australia, deţinând peste 100 de specii anuale şi perene. Dintre speciile perene, mai frecvent cultivate sunt Papaver orientale L. şi Papaver bracteatum Lindl.
Dintre speciile anuale, amintim Papaver somniferum L., plantă cu tulpina dreaptă, puţin ramificată la vârf şi înaltă de aproape 100 cm. Butonii florali atârnă înainte de deschidere. Corola este formată din 4-6 petale rotunjite, de culoare alb, roz sau violet, cu pete bazale închise. Înfloreşte la începutul verii. Această specie produce seminţe comestibile, din care se produce opiul. Specia a fost utilizată încă din antichitate ca analgezic, iar în prezent creşte îndeosebi în estul şi în sudul Asiei şi în Europa de sud-est.
În ceea ce priveşte specia perenă Papaver orientale, planta formează la bază o tufă de frunze mari, din care pornesc mai multe tulpini florale neramificate, având înălţimea de până la 1 m. Tulpinile sunt garnisite cu frunze mai mici decât cele bazale, ambele prezentând peri aspri, şi au în vârf câte o floare foarte mare, cu diametrul de circa 12-16 cm. Petalele sunt roşii, cu o pată neagră la bază. Înfloresc în lunile mai-iunie, notează prof. dr. Elena Şelaru.
Cea de-a doua specie perenă amintită, Papaver bracteatum, este mai viguroasă decât precedenta, având înălţimea de 1-1,5 m. Florile sunt şi ele mari, cu diametrul de 15-20 cm, având petalele colorate în roşu-aprins. Înfloreşte tot în lunile mai-iunie, potrivit prof. dr. Florin Toma, în volumul ''Floricultură şi Artă florală''.
Ambele specii perene prezentate mai sus se înmulţesc prin seminţe, întrucât prin divizarea tufei suportă greu transplantarea. Se mai pot înmulţi prin butaşi de rădăcini. Semănatul se face în mai-iunie, pe brazde, în pepinieră, unde se îngrijesc până toamna sau primăvara următoare, când pot fi plantate la locul de decor. Trebuie avut grijă ca la această transplantare să se păstreze cât mai mult pământ pe rădăcini, căci cele lipsite de pământ suportă greu transplantarea. Unii autori recomandă, însă, ca semănatul să se facă în ghivece, în acest caz, transplantarea făcându-se cu întregul balot de pământ, situaţie în care plantele nu au deloc de suferit. În ceea ce priveşte îngrijirea plantelor, acestea trebuie udate la nevoie, solul trebuie afânat, buruienile distruse şi este nevoie de fertilizare toamna sau primăvara.
Macii pereni sunt foarte apreciaţi datorită frumuseţii lor, captând atenţia atât prin dimensiunea şi forma florilor, cât şi prin coloritul foarte intens. Sunt folosiţi în grupuri mici sau mari, într-o diversitate de amplasamente, pe peluzele de iarbă, în faţa masivelor de arbuşti, în borduri mixte, în rocării sau în ronduri. Sunt căutaţi şi pentru buchetele florale, dar, din păcate, nu durează mult. De regulă, se recoltează în faza de boboc, la care sepalele încep să crape.
