Hrana, cea mai mare problemă a viitorului omenirii

Investitorul Jeremy Grantham a publicat recent o perspectivă îngrijorătoare pentru viitorul umanităţii. Grantham crede că numărul de persoane de pe Pământ a ajuns la o cifră care a depăşit capacitatea planetei de a ne susţine, prezintă Businessinsider.com. Grantham crede că planeta poate susţine doar 1,5 miliarde de oameni, faţă de 7 miliarde câţi sunt acum pe Pământ, un număr care se îndreaptă cu paşi repezi spre 10-12 miliarde de persoane. Practic, Grantham crede că cea mai mare parte a populaţiei globale va muri de foame. De ce? Pentru că ajungem să epuizăm resursele finite ale unei materii prime, care este critică pentru capacitatea noastră de a produce mâncare: rezerva de fosfor.

Fosforul este un ingredient fundamental pentru îngrăşământ şi pe planeta noastră există o rezervă finită de fosfor. Viziunea experţilor este aceea că vom atinge “o producţie de vârf a fosforului” în următoarele câteva decenii, după care rezervele noastre de fosfor se vor diminua în mod implacabil. Pe măsură ce aceste rezerve se diminuează, nu vom mai putea să ne hrănim. Iar urmările sunt uşor de intuit.

Bineînţeles, un flux constant de profeţii apocaliptice au prezis un sfârşit îngrozitor pentru populaţia umană, însă până acum toate au fost greşite. Aşadar, de ce un bărbat cu inteligenţa lui Grantham apare în această categorie de persoane considerate a fi “nebune”? Şi cât de reală este ameninţarea pe care el o susţine?

Oamenii se află pe Pământ de ceva vreme, însă, în cea mai mare parte a existenţei noastre, populaţia Pământului a fost redusă ca număr şi stabilă. Apoi a explodat. Această explozie s-a produs în ultimii 200 de ani, aşa cum a prezis Malthus. Însă, ceea ce nu a prevăzut Malthus a fost descoperirea petrolului, a îngrăşământului comercial şi a altor resurse, care au susţinut temporar explozia rasei umane.

În ultimii 100 de ani, tehnologia a făcut ca aceste resurse să fie mai ieftin de extras şi de produs, ceea ce le-a făcut şi mai ieftine. Grantham crede că, acum, această tendinţă a dispărut pentru totdeauna.

Să luăm petrolul de exemplu. Petrolul a fost tranzacţionat la aproximativ 16 dolari timp de mai bine de un secol. Apoi, pe măsură ce cererea mondială a depăşit rezerva, preţul “normal” a crescut cu aproximativ 35 de dolari pe baril. Acum, Grantham crede că “normal” înseamnă undeva în jurul valorii de 75 de dolari pentru un baril. De ce cresc preţurile la petrol? Pentru că cererea de petrol creşte mult mai repede decât rezervele de petrol. Producţia mondială de ţiţei abia a crescut faţă de anii ’70, în timp ce folosirea resursei naturale a explodat.

Cererea depăşeşte rezervele şi pentru alte mărfuri. Ca de exemplu, pentru metale. Însă, adevărata problemă o reprezintă mâncarea. De-a lungul ultimului secol, lumea a produs şi mai multă mâncare din relativ aceeaşi resursă finită de teren arabil. De ce randamentul culturilor agricole este în creştere? Datorită îngrăşământului. De-a lungul ultimului secol, noi, oamenii, am folosit o cantitate de îngrăşământ în continuă creştere. Nu doar la nivel general, dar şi în ceea ce priveşte cantitatea folosită pe hectar.

În urmă cu 40 de ani, rata medie de creştere a randamentului pe hectar de culturi agricole a fost la un nivel impresionant de 3,5% pe an. Aceasta a fost confortabilă, cel puţin înainte de rata de creştere a populaţiei globale. Totuşi, în ultimii ani, creşterea în ceea ce priveşte randamentul pe hectar de culturi agricole a scăzut la aproximativ 1,5%. Acest procent este periculos de aproape de nivelul de creştere al populaţiei.

Aşadar, ajungem la cea de-a doua problemă. Nu avem o rezervă infinită de îngrăşământ.

În cea mai mare parte a istoriei, am folosit “îngrăşământ natural” (bălegar). Însă, am început să producem substanţe chimice mult mai puternice. Îngrăşământul comercial are nevoie, pe lângă alte ingrediente, de potasiu şi fosfor. Pe planeta noastră există cantităţi finite din ambele resurse naturale, însă fosforul este cel care deţine o rezervă mai mică.

Fosforul este esenţial pentru viaţă. Plantele absorb elementul din solul fertilizat, iar apoi animalele îl asimilează în organism atunci când mănâncă plantele. Atunci când plantele şi animalele elimină reziduurile sau mor, fosforul se întoarce în mediul înconjurător. Într-un final, după o perioadă suficientă de timp, fosforul se transformă într-o rocă, pe fundul oceanului.

Fosfaţii sunt un ingredient fundamental pentru îngrăşământ şi nu există niciun substitut pentru aceştia (plantele sunt parţial alcătuite din fosfaţi). Majoritatea fosfaţilor utilizaţi în îngrăşământul comercial provin din roca fosfatică, care a fost, la un moment dat, un sediment de pe fundul oceanului.

În ultimii 120 de ani, am devenit complet dependenţi de roca fosfatică pentru fosforul utilizat în producerea îngrăşământului comercial. Înainte de acest lucru, fosfatul nostru provenea de la gunoiul de grajd. Pe măsură ce populaţia creşte şi pieţele emergente devin din ce în ce mai bogate şi au nevoie de mai multă mâncare şi hrană pentru animale, consumăm din ce în ce mai mult fosfor. De aceea, cantitatea de rocă fosfatică pe care o folosim continuă să crească.

Problema constă în faptul că nu există o cantitate infinită de rocă fosfatică. Estimările diferă în funcţie de cantitatea de rezerve naturale disponibile pe Pământ, însă nu sunt nelimitate. Unii cercetători cred mai avem rocă fosfatică care să ne ajungă încă câteva sute de ani, însă alţii, sunt mult mai pesimişti.

Părerea generală a specialiştilor este aceea că vom atinge o producţie “de vârf a fosforului” în jurul anului 2030. După această dată, producţia de fosfor se va diminua considerabil.

Pe măsură ce producţia de fosfor scade, atunci va scade şi randamentul culturilor agricole. Iar atunci, problema cea mai mare va fi aceea că nu vom reuşi să cultivăm suficiente alimente pentru a ne putea hrăni.

Deci? Suntem terminaţi? Soarta ne este pecetluită?

Nu neapărat. Se pare că propriile noastre excremente conţin mult fosfor, iar acesta este motivul pentru care sunt un îngrăşământ foarte bun. Dacă suntem serioşi în ceea ce priveşte reciclarea bio-deşeurilor noastre, atunci am putea reduce nevoia de rocă fosfatică. Însă, deşi conservarea şi reciclarea vor ajuta în această situaţie, aceste două procese nu vor rezolva problema, pentru că, o cantitate uriaşă de fosfor va fi în continuare pierdută prin scurgeri. Fosfatul care nu este consumat de plante se scurge prin sol în râuri şi apoi în ocean. Astfel că, într-un final, resursele finite de fosfor utilizabil ar putea reprezenta o problemă majoră pentru omenire.

Jeremy Grantham crede că resursa finită de îngrăşământ şi limitele randamentului culturilor agricole încep să afecteze preţurile alimentelor. De exemplu, preţul pentru soia a crescut enorm în ultimii 10 ani. La fel şi preţurile la porumb. La fel şi preţul grâului.

Aşadar, de ce se întâmplă toate aceste lucruri acum, având în vedere că populaţia globală creşte de cel puţin 200 de ani? Într-o anumită măsură, răspunsul poate fi creşterea spectaculoasă a Chinei, Indiei şi a altor ţări masive. Gradul de utilizare a resurselor din aceste ţări este cu adevărat năucitor. Bunul simţ ne va spune că resursele finite nu pot susţine cererea infinită. Iar o nouă analizare a “curbei de creştere” a populaţiei Pământului arată de ce ar fi stupid să respingem ideile profeţiilor apocaliptice ca fiind “în mod evident greşite”.

Însă, trebuie să sperăm că ştiinţa şi ingeniozitatea oamenilor ne vor ajuta să găsim o modalitate prin care să putem rezolva problema.