Adrian Enache i-a dat replica lui Aurelian Temişan, după ce acesta a dezvăluit, în emisiunea lui Denise Rifai, care a fost motivul pentru care a rupt trio-ul ce făcea senzaţie în anii ’90. Artistul a declarat, în exclusivitate, pentru CANCAN.ro, că fostul său coleg de trupă rămânea singur pe scenă, în timp ce el dădea autografe, întrucât acesta era mai sobru, iar lui îi revenea sarcina de a mulţumi toate fetele care ţipau în sală.
Adrian Enache şi Aurelian Temişan au fost colegi de trupă, alături de Daniel Iordăchioaie, trei voci care făceau spectacol în ani ’90. Trioul a colaborat timp de 9 ani, iar apoi, brusc, s-a destrămat. Fiecare a luat-o pe drumul lui şi a rezistat până în ziua de astăzi în show-bizz-ul autohton. La 14 ani de atunci, Temişan a vorbit despre motivele ce l-au determinat să ia respectiva decizie.
„Faptul că noi n-am fost trei băieţi care ne-am unit să facem un trio, ci eram trei nume, trei entităţi care am încercat să facem ceva comun şi fiind trei personalităţi puternice, nu ne-am mai corelat energiile la un moment dat. Pentru că unul din colegi avea cu totul altceva de făcut, ba era în sală, dădea autografe şi această energie pierdută o dată, de două ori, de zece ori, s-a adunat şi, personal, am obosit. Eu sunt cel care a rupt acest trio, care şi acum ar funcţiona, vocal, dar suntem diferiţi ca personalităţi şi nu mai puteam fi împreună”, a spus Aurelian Temişan în cadrul emisiunii moderată de Denise Rifai.
Deloc încântat de declaraţiile colegului său, Adrian Enache a spus care sunt motivele pentru care Temişan rămânea singur pe scenă: „A zis că mergeam în sală şi dădeam autografe, iar el rămânea pe scenă. Păi ce să-i fac, dacă e mai sobru. Ţipau fetele, era normal să mă duc. Important că şi după atâţia ani, deşi nu am scos niciun album împreună, tot avem succes toţi trei, atunci când urcăm pe aceeaşi scenă, cum s-a întâmplat la spectacolul meu de la Sala Palatului”, a declarat Adrian Enache pentru CANCAN.ro.
Partenerul de viaţă al Iulianei Marciuc şi-a taxat totodată, subtil, amicul, dat fiind faptul că la concertele pe care acesta le-a susţinut în ultima perioadă, nu i-a urmat exemplul, de a reuni trioul de vis al anilor ’90, aşa cum Enache făcuse în noiembrie, anul trecut, cu ocazia spectacolului pe care l-a susţinut la Sala Palatului.
„La Temişan am fost la primul concert, împreună cu Iordăchioaie, eram în sală, ca spectatori. Apoi la următorul nu am ajuns pentru că eram plecat, eu sunt acum artist internaţional, onorez comenzile, stau mult pe afară. Doar la concertele mele se pare că o să ne mai reunim. Temişan a avut şi el, dar nu ne-a chemat să cântăm. Nu judec pe nimeni, Doamne-Doamne e sus şi vede tot”, a fost replica plină de înţeles al iubitului Iulianei Marciuc.
Adrian Enache a mai dezvăluit că în cele trei săptămâni cât a fost plecat în America, fostul coleg de trupă, Daniel Iordăchioaie, i-a ţinut locul cu succes, la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”: „Cât am fost în America, Iordăchioaie mi-a ţinut locul la teatrul Tănase, oamenii mi-au mulţumit că l-am chemat pe el”. *foto: Adrian Enache, Aurelian Temişan şi Daniel Iordăchioaie, la 14 ani de la destrămarea trupei