Peste 100 de actori, scenografi şi regizori au fost prezenţi, luni seara, la Alba Iulia, la Gala Premiilor UNITER, ajunsă la cea de-a 26-a ediţie, în cadrul căreia s-a sărbătorit teatrul românesc, fiind acordate peste 20 de premii pentru diferite roluri, activităţi sau spectacole.
Gala Premiilor UNITER s-a organizat, în anul Centenar, la Alba Iulia, oraş în care în urmă cu 100 de ani s-a votat unirea Transilvaniei cu România.
Evenimentul a avut loc în prezenţa a 300 de persoane, într-un pavilion transparent, amplasat pe esplanada din faţa Catedralei Romano-Catolice, unde au fost premiaţi cei mai buni actori, regizori şi scenografi.
Premiile UNITER s-au acordat pentru:
Cel mai bun spectacol – Rambuku
Cel mai bun regizor – Yuri Kordonsky
Cel mai bun scenograf – Helmut Stürmer şi Ioana Popescu
Cel mai bun actor în rol principal – Victor Rebengiuc
Cea mai bună actriţă în rol principal – Mariana Mihuţ
Cel mai bun actor în rol secundar – Zsolt Bogdan
Cea mai buna actriţă în rol secundar – Ada Lupu
Critică teatrală – Doina Modola
Teatru radiofonic – Ovidiu, exilatul de la Pontul Euxin
Teatru TV – Visul unei nopţi de iarnă
Debut – Codrin Boldea
Senatul UNITER a decernat:
Premiul pentru întreaga activitate – actriţă: Ileana Stana-Ionescu
Premiul pentru întreaga activitate – actor: Anton Tauf
Premiul pentru întreaga activitate – regizor: Alexandru Dabija
Premiul pentru întreaga activitate – scenograf: Doru Păcurar
Premiul pentru întreaga activitate – critică şi istorie teatrală: Sorina Bălănescu
Premiile speciale pentru spectacolul de circ, pentru teatrul de copii, pentru coregrafiein arta spectacolului, pentru teatrul de păpuşi şi marionete, pentru teatrul de revista, pentru muzica de teatru, pentru performanţă în domeniul nonverbal – Teatrul de Păpuşi ”Prichindel” din Alba Iulia, Universitatea de Arte din Târgu-Mureş şi Teatrul ”Ion Creangă” din Bucureşti
Premiul de Excelenta – Horaţiu Mălăele
Premii decernate în cadrul Galei:
Premiul MECENA – Steven van Groningen
Premiul special al Preşedintelui UNITER – Marina Constantinescu
Premiul pentru „Cea mai bună piesa românească a anului” – 50 de secunde
Premiul Consiliul Britanic – Centrul de Teatru Educaţional Replika
Gala Premiilor Uniter este unul dintre cele mai importante programe ale Uniunii Teatrale din România, fiind coordonată de Ion Caramitru.
Evenimentul se desfăşoară anual, începând din 1991, acordând distincţiile Uniunii pentru fiecare an calendaristic încheiat.
Decernarea premiilor se face după principiul nominalizărilor stabilite de un juriu deselecţie. Dintre aceste nominalizări, un alt juriu decide, în seara Galei, prin vot secret, câştigătorul fiecărui premiu.
Gala a avut loc în deschiderea Festivalului Internaţional de Teatru ”Poveşti”, care a ajuns în acest an, la cea de-a 13-a ediţie, la Alba Iulia.