25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Ce ne rezervă viitorul?
Ce ne rezervă viitorul?
Anual, localitatea elveţiană Davos găzduieşte cele mai importante personalităţi ale planetei cu ocazia World Economic Forum. În cadrul acestei întruniri sunt dezvăluite cele mai noi idei, tendinţe şi cercetări ce atrag atenţia persoanelor cu putere de decizie din întreaga lume. Chiar dacă elitele lumii nu au reuşit să prevadă evenimente importante, precum Marea Criză Economică sau Primăvara Arabă, participanţii la ediţia din acest an a WEF au elaborat câteva prognoze pentru viitorul apropiat.
Iată câteva dintre predicţiile acestora:
Clima şi apa
Schimbările climatice vor genera din ce în ce mai multe fenomene meteo extreme care vor provoca transformări economice extraordinare. Această predicţie îi aparţine lui Nouriel Roubini, economist la Universitatea New York. „Peste 30 de ani, New Yorkul nu va mai fi singurul oraş aflat sub ape”, a spus economistul, referindu-se la daunele masive provocate toamna trecută de Uraganul Sandy.
Tim Palmer, un fizician de la Universitatea Oxford, spune că formarea de om de ştiinţă îl face să prefere probabilităţile în daune predicţiilor. Specialistul afirmă că există 10%-15% şanse ca Pământul să se încălzească cu 6 grade Celsius în următorul secol, provocând „consecinţe catastrofice pentru umanitate”, de la evenimente climatice extreme până la creşterea nivelului oceanului planetar.
Vali Nasr, decanul School of Advanced International Studies din cadrul Universităţii Johns Hopkins, afirmă că multe ţări vor rămâne fără apă în următorii ani. „Apa este noul petrol”, susţine Nasr.
Dezvoltarea tehnologică
Laura Tyson, profesor de afaceri la Universitatea California, afirmă că unul dintre cele mai importante motive de îngrijorare este „efectul pe care tehnologia îl are asupra locurilor de muncă”. Tyson afirmă că numeroase locuri de muncă sunt eliminate pe măsură ce ştiinţa şi tehnologia progresează.
Această temă a fost pe buzele tuturor la Davos.  Sebastian Thrun, profesor de informatică la Universitatea Stanford şi coordonatorul proiectului Maşina Google Care Se Conduce Singură, afirmă că este de acord cu previziunea făcută de Sergey Brin, cofondatorul Google, care a afirmat că în 5 ani automobilele fără şofer vor fi pe străzile oraşelor, fiind folosite de oamenii de rând. „Va mai dura puţin până când aceste automobile vor fi adoptate de toată lumea, urmând să fie câteva întrebări interesante în ceea ce priveşte securitatea, intimitatea şi siguranţa sistemului. Dar dacă vor deveni disponibile publicului în următorii 5 ani, cred că în maximum 15 ani orice persoană va putea să-şi cumpere un astfel de automobil”, prezice Thrun.
Înţelegerea bolilor mintale
Edward Boyden, un profesor de la Massachusetts Institute of Technology care coordonează un grup de cercetări asupra ingineriei neuronale, afirmă că noile tehnologii pentru analiza creierului vor genera un progres semnificativ în lupta împotriva bolilor mintale. „Acum ştim că anumite celule din creier sunt afectate în cazul schizofreniei, tulburării bipolare sau în autism”, spune Boyden.
Dacă oamenii de ştiinţă vor dezvolta noi tehnologii pentru a scana creierul şi pentru a controla celulele din interiorul său, în „următorii 50 de ani vom putea să înţelegem exact modul în care aceste reţele neuronale generează emoţiile”, spune specialistul. Atunci, în ceea ce priveşte afecţiunile mintale, „vom putea introduce informaţii în aceste celule astfel încât să le remodelăm şi să reparăm ceea ce este stricat”, afirmă Boyden.
Eric Anderson, un antreprenor din domeniul tehnologiei, afirmă că biotehnologia şi medicina „urmează, în cele din urmă, să devină ştiinţe ale informaţiei, în care genele fiecărui pacient vor stabili care va fi tratamentul urmat”.
Cel mai uşor material
Julia Greer, profesor de ştiinţa materialelor în cadrul California Institute of Technology, spune că lumea tânjeşte după un material super-uşor şi util.
Cercetătorii din grupul său au colaborat cu HRL (Hughes Research Lab) şi cu Universitatea California pentru a concepe de curând cel mai uşor material solid din lume. Specialista prezice că în 10-15 ani acest material va fi folosit drept catalizator pentru celule de combustibili, în submarine pentru a atenua sunetele, în celule solare pentru straturile anti-reflexie şi ca material pentru componentele vehiculelor lansate în spaţiu.
Noul material, cunoscut sub numele de micro-lattice, este compus din tuburi mici din nichel-fosfor care sunt situate la un unghi care le permită să se conecteze. Materialul conţine 99% aer, spune Greer. De asemenea, acesta poate fi folosit pentru realizarea unor baterii termice de temperaturi înalte, pentru stenturi cardiace şi pentru a captura cheagurile de sânge.
Roy Johnson, şeful departamentului de tehnologie de la Lockheed Martin, prezice că imprimantele 3D vor înregistra un progres extraordinar.
Dezvoltarea puterii computerelor
Una dintre cele mai celebre predicţii este Legea lui Moore, ce poartă numele cofondatorului Intel, Gordon Moore. Acesta a prezis că puterea computerelor se va dubla la fiecare 18 luni, iar până acum previziunea sa s-a dovedit a fi extrem de exactă, astfel încât astăzi dispozitive extrem de puternice se găsesc în buzunarele multor persoane.
Va continua această lege să se dovedească a fi adevărată? Paul Jacobs, CEO-ul companiei Qualcomm, nu este aşa de sigur. Jacobs se teme că „legea” va continua să fie adevărată doar pentru câteva generaţii. „Sunt îngrijorat. În scurt timp vom înceta să mai progresăm în acelaşi ritm ca până acum dacă cineva nu va veni cu vreo idee nouă”, spune Jacobs.
Tinerii din întreaga lume se vor uni
Fostul premier britanic Gordon Brown, acum un trimis special al ONU pentru educaţia globală, afirmă că progresul extraordinar al tehnologiei şi al Internetului permit oamenilor tineri din întreaga lume să stabilească legături între ei. „Acest lucru deschide lumea într-un mod nemaivăzut până acum”, spune Brown.
„Tinerii încep să observe că există o diferenţă imensă între drepturile şi oportunităţile care le-au fost promise şi drepturile şi oportunităţile de care se bucură cu adevărat, iar acest lucru este complet inacceptabil”, a declarat Brown. „Cred că acest sentiment, că le sunt răpite drepturile şi oportunităţile, se va dovedi o forţă extraordinară în următorii ani”, a concluzionat Brown.


Articole înrudite