25 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Bungee jumping în numele ştiinţei
Bungee jumping în numele ştiinţei

Să sari cu coarda elastică (bungee jumping) de mai multe ori de pe un pod înalt nu este poate cea mai inteligentă idee, dar un grup de cercetători din Germania foloseşte această activitate plină de adrenalină pentru a realiza un experiment în domeniul neuroştiinţei, informează DPA recent.
Cercetătorii au făcut observaţii asupra a doi săritori semi-profesionişti care au plonjat de 30 de ori de pe Europa Bridge, la sud de Innsbruck, în Austria, de la o înălţime de 192 de metri, se spune într-un comunicat al Universităţii Tuebingen din sud-vestul Germaniei.
Surjo Soekadar împreună cu echipa sa de experţi doresc să analizeze, pentru prima dată în afara laboratorului, aşa numitul ''potenţial de acţiune'' al creierului, definit de cercetători ca fiind semnalul electric transmis de creier cu puţin timp înainte de luarea unei decizii conştiente, înainte chiar ca persoana să îşi dea seama că va face ceva extrem de periculos.
Activitatea cerebrală a subiecţilor a fost măsurată în timpul săriturilor cu ajutorul unor dispozitive wireless conectate pe cap care au colectat date înainte şi în timpul săriturii.
Impulsul electric din creier este de mărimea câtorva milionimi dintr-un volt, potrivit cercetătorilor.
Studiul final urmează să fie publicat integral într-o revistă academică.
Rezultatele experimentului vor contribui, în primul rând, la dezvoltarea a ceea ce se cheamă interfaţa creier-maşină, spune Soekadar, o tehnologie care permite pacienţilor paralizaţi să-şi controleze impulsurile cerebrale.
''Rezultatele prezente ne ajută să îmbunătăţim în mod esenţial fiabilitatea acestor interfeţe în viaţa de zi cu zi'', a spus cercetătorul.


Articole înrudite