Nevoia omului de a exploata zăcămintele de minereuri, alături de construirea de tuneluri cât mai mari, mai sigure şi mai complexe a dus la construirea unor utilaje de forare din ce în ce mai performante şi mai mari. Se pare că la ora actuală, apogeul a fost atins prin construirea şi darea în folosinţă a lui Bertha, cel mai mare utilaj minier de forare din întreaga lume. Botezat cu nume feminin, pentru a continua tradiţia în domeniu, Bertha poartă numele primei şi singure femei primar a oraşului Seattle, şi se pregăteşte să scrie istorie la propriu, în stilul său caracteristic.
Colosul care macină tot
Primul lucru care şochează la acest gigantic dispozitiv de foraj este, evident, dimensiunea incredibilă. Bertha are o lungime de 93 metri, o lăţime de 17,5 metri şi o greutate de peste 7.000 tone. Şi-a primit numele în onoarea Berthei Knight Landes, prima şi singura femeie primar din Seattle, aleasă în anul 1926.
După ani şi ani de planuri şi cercetări, cea mai mare maşină de foraj din lume şi-a început activitatea pe data de 25 iulie 2013. Rolul său este acela de a creea un tunel uriaş care să fie mai apoi o rută alternativă pentru autostrada 99 din Statele Unite. Tunelul va fi săpat sub un întreg cartier din oraşul Seattle. Va trece de fapt pe dedesubtul a peste 200 de clădiri, dar atât oficialităţile, cât şi echipa de lucru cred că nu va provoca incindente majore, după cum declară KaDeena Yerkan, purtător de cuvânt din cadrul Alaskan Way Viaduct Replacement Program. „Nu ştim exact peste ce va da Bertha, dar tunelul va fi strict monitorizat. Nu vom pierde din vedere nicio vibraţie şi studiem fundaţiile fiecărei clădiri”, adaugă acesta.
Bertha a costat nu mai puţin de 80 milioane $ şi face de fapt parte dintr-un proiect de mare anvergură, care a costat 3,1 miliarde $ şi are ca scop înlocuirea Alaskan Way Viaduct. Aceasta este o autostradă suspendată de-a lungul oraşului Seattle, construită în anul 1953, peste care trec zilnic peste 110.000 vehicule. Oficialităţile oraşului au constatat pe baza unor studii detaliate, că acest pod are structura de rezistenţă slăbită, prin urmare se poate prăbuşi oricând la un cutremur mai puternic. Reconstruirea sa va schimba din temelii împrejurimile cartierului Elliot Bay.
Bertha a fost construit într-o uzină din Japonia şi a sosit în Statele Unite pe data de 14 aprilie 2013, fiind dezasamblat în 41 de părţi. A fost reasamblat într-un şantier situat lângă stadioanele CenturyLink Field şi Safeco Field. Specialiştii estimează că dispozitivul de forare Bertha îi va lua aproximativ 14 luni pentru a termina tunelul în lungime de 3,2 kilometri. Prin urmare, autorităţile aşteaptă cu emoţie ca în luna octombrie a anului 2014, Bertha să iasă la suprafaţă la sud de Lake Union. În aceste condiţii, atât antreprenorul de construcţii, cât şi autorităţile, se aşteaptă ca traficul pe noua porţiune de drum construită să fie reluat în anul 2015.
În gura monstrului de oţel şi aliaje speciale
Cel mai izbitor aspect al utilajului gigantic de forare este dispozitivul de tăiere şi măcinare. Acesta are acelaşi diametru cu corpul întreg al utilajului şi este prevăzut cu 260 de „dinţi tăietori”. Fiecare dintre aceştia are un rol important şi pot fi uşor înlocuiţi în caz că se rup sau se uzează. Unii dinţi au rolul de a măcina straturile de sol moale şi friabil, alţii colectează solul măcinat şi îl transportă în interiorul dispozitivului pentru a fi evacuat afară, în timp ce alţii pot măcina uşor bolovanii uriaşi sau straturile de roci dure.
Cu toate acestea, săparea de tunele uriaşe nu este o treabă uşoară nici pentru maşinăriile uriaşe. Bertha consumă circa 18.600 kilowaţi zilnic pentru a avansa 10 metri în acelaşi interval de timp. Cu toate că sistemul este în mare parte automat, este nevoie ca o echipă de 25 oameni care să lucreze la el.
Unul dintre motivele pentru care Bertha a fost construit conform cererii angajatorilor, constă în faptul că oraşul Seattle este aşezat pe numai puţin de opt straturi geologice lăsate aici odată cu retragerea gheţurilor din ultima glaciaţiune.
Operaţiunea de săpare nu constă doar în măcinarea solului şi avansarea prin tunelul nou creat. Lucrările au în vedere şi extragerea solului măcinat fără ca tunelul să se prăbuşească sau să se inunde. Bertha reuşeşte acest lucru prin injectarea continuă de apă şi alte substanţe chimice în solul extras până când acesta este transformat într-o pastă care este colectată în spatele capului tăietor.
În spatele capului tăietor este scutul. Acesta este de fapt un imens cilindru de oţel care susţine părţile laterale ale tunelului şi protejează motorul şi muncitorii de noroi şi apă. Designul scutului este vechi, dar eficient, fiind inventat de inginerul Marc Isambard Brunel şi folosit de fiul acestuia pentru a săpa în anul 1825 primul tunel sub Tamisa. Scutul se poate mişca independent de capul tăietor cu ajutorul unor pompe hidraulice. Este de altfel echipat şi cu o serie de pompe şi prese hidraulice laterale care îl aliniază şi stabilizează.
Echipa de lucru nu este scutită de emoţii. La urma urmei, Bertha trebuie să excaveze o catitate totală de 650.000 metri cubi.
