08 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Actorul american Angus Cloud, cunoscut din serialul "Euphoria", a murit la 25 de ani
Actorul american Angus Cloud, cunoscut din serialul "Euphoria", a murit la 25 de ani

Actorul american Angus Cloud (foto), cunoscut pentru rolul său din serialul "Euphoria", a murit luni la vârsta de 25 de ani, a anunţat familia sa, relatează AFP.
Cauza morţii sale nu a fost dezvăluită.


Angus Cloud interpreta rolul traficantului de droguri Fezco "Fez" O'Neill în serialul HBO, câştigător al mai multor premii Emmy.
"Singura consolare pe care o avem este să ştim că Angus s-a reunit acum cu tatăl său, care i-a fost cel mai bun prieten", a declarat familia sa într-un comunicat.
Actorul fusese afectat de moartea recentă a tatălui său şi suferea de probleme de sănătate mintală, potrivit comunicatului.
"Angus a vorbit deschis despre lupta sa cu boala mintală şi sperăm că decesul lui va reaminti altora că nu sunt singuri şi că nu ar trebui să lupte singuri, în tăcere", a adăugat familia sa, noteaza Agerpres.

Autor: Albert Gabriel OPRIŞAN


Articole înrudite