Legenda spune că, în anul 708, Arhanghelul Mihail i-ar fi apărut Sfântului Aubert, pe atunci episcop de Avranches, şi i-ar fi poruncit să ridice o biserică pe mica insulă din largul coastei normande, pe locul pe care odinioară se aflase un fort al galilor armoricani şi apoi al romanilor. Aubert a ignorat spusele Arhanghelului, în ciuda faptului că minunea s-a repetat de mai multe ori. Înfuriat, trimisul Domnului i-ar fi făcut o gaură în craniu, cu degetul său de foc, convingându-l astfel să dea ascultare cererii divine. Un an mai târziu, în anul 709, prima construcţie de pe insulă era deja finalizată. Aşa se năştea una dintre minunile lumii medievale...
Insula a fost anexată de către William I „Sabie Lungă”, duce de Normandia, în anul 933, iar în anul 966, o comunitate de preoţi benedictini şi-a găsit adăpostul permanent în biserica Saint Michel, construind o bună parte din ceea ce avea să devină, într-un final, abaţia cu acelaşi nume. Anii de glorie ai aşezării monahale au început odată cu ascensiunea lui Wilhelm Cuceritorul şi ocuparea Angliei de către acesta. În schimbul sprijinului acordat viitorului monarh, preoţii au primit largi posesiuni, inclusiv o insulă în apropiere de Cornwall, acolo unde avea să fie ridicată o „soră” a abaţiei normande, prioria Saint Michel de Penzance.
Războiul de 100 de ani dintre Anglia şi Franţa a transformat abaţia în teatru de război, ea nefiind însă cucerită graţie fortificaţiilor ridicate în secolele XI-XIV. Astăzi, două dintre bombardele engleze, abandonate de către asediatori, numite Le Michelettes, sunt încă expuse în apropierea zidurilor abaţiei. Atât de mult mersese faima aşezării încât, alături de Roma şi Compostela, abaţia Saint Michel devenise al treilea loc de pelerinaj, ca importanţă, din Europa medievală. Chiar regele Ludovic al XI-lea al Franţei, întemeietorul ordinului Arhanghelului Mihail, în anul 1496, a intenţionat ca mănăstirea să devină sediul acestui ordin, doar distanţa mare dintre Paris şi Normandia făcând ca visul său să nu se realizeze.
A urmat apoi Revoluţia Franceză, iar Saint Michel a fost aproape părăsită şi, apoi, transformată în închisoare pentru susţinătorii regalităţii. A fost nevoie de intervenţia intelectualităţii franceze, în frunte cu Victor Hugo, pentru a reda abaţia patrimoniului naţional al Franţei. Abia în anul 1966, o comunitate de preoţi s-a reîntors pe insulă, reluând o tradiţie veche de peste 1300 de ani.
Cu timpul, în jurul mănăstirii a început să reînvie şi satul medieval, în prezent insula având o populaţie de 80 de persoane, dintre care 50 sunt călugări. Inclusă în patrimoniul mondial UNESCO încă din anul 1979, abaţia Saint Michel a devenit iarăşi o Meccă a pelerinilor, primind anual peste 3 milioane de credincioşi.
Insula a fost anexată de către William I „Sabie Lungă”, duce de Normandia, în anul 933, iar în anul 966, o comunitate de preoţi benedictini şi-a găsit adăpostul permanent în biserica Saint Michel, construind o bună parte din ceea ce avea să devină, într-un final, abaţia cu acelaşi nume. Anii de glorie ai aşezării monahale au început odată cu ascensiunea lui Wilhelm Cuceritorul şi ocuparea Angliei de către acesta. În schimbul sprijinului acordat viitorului monarh, preoţii au primit largi posesiuni, inclusiv o insulă în apropiere de Cornwall, acolo unde avea să fie ridicată o „soră” a abaţiei normande, prioria Saint Michel de Penzance.
Războiul de 100 de ani dintre Anglia şi Franţa a transformat abaţia în teatru de război, ea nefiind însă cucerită graţie fortificaţiilor ridicate în secolele XI-XIV. Astăzi, două dintre bombardele engleze, abandonate de către asediatori, numite Le Michelettes, sunt încă expuse în apropierea zidurilor abaţiei. Atât de mult mersese faima aşezării încât, alături de Roma şi Compostela, abaţia Saint Michel devenise al treilea loc de pelerinaj, ca importanţă, din Europa medievală. Chiar regele Ludovic al XI-lea al Franţei, întemeietorul ordinului Arhanghelului Mihail, în anul 1496, a intenţionat ca mănăstirea să devină sediul acestui ordin, doar distanţa mare dintre Paris şi Normandia făcând ca visul său să nu se realizeze.
A urmat apoi Revoluţia Franceză, iar Saint Michel a fost aproape părăsită şi, apoi, transformată în închisoare pentru susţinătorii regalităţii. A fost nevoie de intervenţia intelectualităţii franceze, în frunte cu Victor Hugo, pentru a reda abaţia patrimoniului naţional al Franţei. Abia în anul 1966, o comunitate de preoţi s-a reîntors pe insulă, reluând o tradiţie veche de peste 1300 de ani.
Cu timpul, în jurul mănăstirii a început să reînvie şi satul medieval, în prezent insula având o populaţie de 80 de persoane, dintre care 50 sunt călugări. Inclusă în patrimoniul mondial UNESCO încă din anul 1979, abaţia Saint Michel a devenit iarăşi o Meccă a pelerinilor, primind anual peste 3 milioane de credincioşi.
