22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Terorismul şi expansiunea NATO în apropierea graniţelor Rusiei reprezintă principalele ameninţări pentru securitatea naţională a acestei ţări, a declarat sâmbătă ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, citat de RIA Novosti, în pagina electronică.
Într-un interviu acordat postului de televiziune Rossia 1, Şoigu a declarat că terorismul internaţional este "principalul inamic" al Rusiei, având în vedere că mulţi militanţi care luptă în "zone fierbinţi" din jurul lumii sunt membri ai unor organizaţii teroriste. "Ar putea să sune învechit şi banal, dar uitaţi-vă: cine luptă în realitate în Siria? În Mali? În Libia?", a declarat Şoigu, citat de en.ria.ru.
O altă ameninţare majoră în opinia lui Şoigu este continua încercare de construire a unei infrastructuri NATO şi extindere a prezenţei alianţei în apropierea graniţelor ruse.
Rusia s-a opus vehement candidaturilor Georgiei şi Ucrainei la NATO, precum şi planurilor de amplasare a unor elemente ale scutului american antirachetă în ţări din Europa de Est, precum România şi Polonia. "Această expansiune continuă (a NATO) este complet nefondată, în opinia noastră", a declarat Şoigu. "Vorbim şi vorbim, şi ne zâmbim unii altora, dar aceasta merge înainte".
Moscova rămâne profund îngrijorată de ameninţarea persistentă a terorismului şi traficului de droguri din Afganistan, în special după retragerea contingentului militar internaţional din această ţară în 2014, a declarat ministrul. Potrivit agenţiei federale ruse de control al drogurilor, producţia de heroină din Afganistan a crescut de 40 de ori în ultimul deceniu, în timp ce Rusia rămâne principalul coridor de tranzit al drogurilor afgane către Europa.
Şoigu a declarat că un scop cheie al reformei militare actuale a ţării este să facă din armata rusă o forţă mobilă şi profesionistă, capabilă să răspundă rapid şi eficient oricărei ameninţări la adresa securităţii. El a declarat, însă, că Rusia nu va avea niciodată o armată integral profesionistă deoarece aceasta ar fi prea greu de întreţinut. "Teritoriul ţării noastre este prea mare pentru o forţă integral profesionistă, dar trebuie să fim capabili să ne mobilizăm resursele în cazul unei ameninţări", a declarat ministrul.
Şoigu a declarat la începutul săptămânii că 205.000 de soldaţi profesionişti sunt în prezent în serviciul armatei şi că numărul lor va creşte gradual în următorii şapte ani. Ministrul rus al Apărării anunţase anterior că Moscova vrea să ajungă la 425.000 de soldaţi profesionişti, respectiv jumătate din forţele armate, până în 2017.


Articole înrudite