23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
ONU: Guvernele fac progrese insuficiente în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră
ONU: Guvernele fac progrese insuficiente în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

Guvernele fac progrese insuficiente în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în vederea prevenirii celor mai grave urmări ale încălzirii globale, conform unui raport al Naţiunilor Unite publicat marţi, transmite Reuters.
Raportul vine cu doar câteva săptămâni înainte ca liderii mondiali să se reunească la Dubai pentru conferinţa anuală a ONU privind clima COP28, la care guvernele vor face presiuni pentru sporirea acţiunilor în domeniul climei, inclusiv o posibilă eliminare treptată a combustibililor fosili înainte de 2050.
"COP28 trebuie să fie un punct de cotitură istoric în acest deceniu critic", a declarat Sultan al-Jaber, şeful companiei petroliere naţionale din Emiratele Arabe Unite, care va prezida discuţiile.
Conform actualelor planuri climatice naţionale, cunoscute sub numele de Contribuţii determinate la nivel naţional (NDC), emisiile ar putea creşte cu 9% peste nivelurile din 2010 până la sfârşitul acestui deceniu, chiar dacă NDC-urile sunt în totalitate implementate, se arată în raport.
Emisiile de gaze cu efect de seră ar urma să scadă cu 2% sub nivelurile din 2019 până în 2030, precizează raportul, conform căruia lumea se va confrunta cu un vârf al emisiilor în acest deceniu.
Un procent aflat încă mult sub reducerea cu 43% comparativ cu nivelurile din 2019 despre care Grupul interguvernamental de experţi privind clima (IPCC) susţine că este necesară pentru menţinerea în limita obiectivului de 1,5 grade Celsius, prevăzut în Acordul de la Paris.
"Ambiţia la nivel global a stagnat în ultimul an, iar planurile climatice naţionale sunt uimitor de nealiniate cu ştiinţa", a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres.
"Prăpastia dintre necesitate şi acţiune este mai ameninţătoare ca niciodată", a precizat secretarul general al ONU.
În conformitate cu Acordul de la Paris din 2015, prin care ţările au convenit limitarea încălzirii globale la "cu mult sub" 2 grade Celsius comparativ cu nivelurile preindustriale, ţările trebuie să prezinte şi să îşi actualizeze NDC-urile la fiecare cinci ani.
Raportul ONU a analizat aproape 200 de aplicaţii, inclusiv 20 de NDC-uri noi sau actualizate primite în septembrie 2023.
Planurile naţionale au înregistrat o îmbunătăţire marginală comparativ cu ambiţiile de anul trecut, fiind estimată o creştere a emisiilor cu 11% comparativ cu nivelurile din 2010.
"Guvernele în ansamblu fac paşi mărunţi pentru a preveni criza climatică", a declarat secretarul executiv al ONU pentru Schimbările Climatice, Simon Stiell.
Unele state se pot afla într-o poziţie mai bună decât altele.
O analiză a Centrului de cercetare pentru energie şi aer curat din Helsinki a constatat, săptămâna aceasta, că emisiile de dioxid de carbon ale Chinei ar putea începe să intre într-un "declin structural" încă de anul viitor, parţial datorită instalaţiilor record de energie regenerabilă.
Ceea ce se întâmplă în China şi Statele Unite, cei doi cei mai mari emiţători ai lumii, va fi deosebit de important pentru atingerea obiectivelor climatice globale, notează Agerpres.


Articole înrudite