Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a cerut oficial Congresului, joia trecută, să majoreze plafonul datoriei statului federal, acordându-le parlamentarilor un termen de 15 zile pentru a se pronunţa, a anunţat Casa Albă. Şeful administraţiei de la Washington le-a trimis preşedinţilor Camerei Reprezentanţilor şi Senatului o scrisoare de notificare prin care îi informează că mai este o marjă de manevră de numai 100 de miliarde dolari înainte de a se atinge plafonul legal al datoriei, până în prezent fixat la 15.194 miliarde dolari.
Pe baza legislaţiei, pentru Congres este dificil să împiedice ridicarea plafonului, aşa cum opoziţia republicană, majoritară în Camera Reprezentanţilor, a încercat să facă în vara anului trecut cu scopul de a-l obliga pe preşedintele Obama să diminueze cheltuielile statului.
Potrivit legii privind controlul bugetului (Budget Control Act), adoptată în cele din urmă la 2 august, pentru a împiedica majorarea plafonului Congresul trebuie să adopte o rezoluţie comună a celor două camere asupra căreia şeful statului îşi poate exercita dreptul de veto.
În schimb, executivul poate ridica fără probleme acest plafon. Aceeaşi lege prevede că Trezoreria anunţă oficial Congresul când mai rămâne o marjă de 100 miliarde dolari. Dacă legislativul nu se opune în termen de 15 zile, plafonul este majorat automat cu 1.200 de miliarde dolari.
La sfârşitul lunii decembrie, când datoria se apropia de plafonul superior, Casa Albă a anunţat că oferă Congresului, în vacanţă la acea dată, mai mult timp pentru a se pronunţa, insistând asupra faptului că este vorba despre o măsură tehnică pentru a nu speria pieţele.
Lupta pentru majorarea plafonului, în vara anului 2011, a atras după sine scăderea ratingului acordat SUA de Standard and Poor's şi a provocat furtună pe pieţele mondiale.