23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Preşedintele american, Barack Obama, a declarat într-un interviu acordat postului de televiziune ABC că face greşeli „în fiecare oră”, dar este convins că măsurile luate de guvernul său începând cu anul 2009 au consolidat economia, transmite AFP.
„De multe ori am îndoieli. Fac greşeli în fiecare oră, în fiecare zi”, a mărturisit Obama. „Întotdeauna avem de învăţat în acest post. Cred că astăzi sunt un preşedinte mai bun decât eram la începutul mandatului, pentru că am câştigat experienţă”, a adăugat el.
Referindu-se la Congres, Obama a afirmat: „atunci când privim ceea ce am făcut împreună, obervăm că dacă nu am fi luat măsurile puse în practică, economia ar fi fost mult mai slabă în prezent”. În discursul de săptămâna trecută despre starea naţiunii, preşedintele Obama a cerut Congresului să coopereze cu el pentru a construi o „economie făcută să dureze”.
Deşi rata şomajului în SUA a ajuns la 8,5%, faţă de 5% cât era în anul 2008, americanii par a fi mai puţin critici faţă de rezultatele economice ale administraţiei Obama.
Astfel, într-un sondaj publicat joi de Wall Street Journal şi NBC News, pentru prima dată în ultimele şapte luni, procentul celor care aprobă politica lui Obama în domeniul ocupării forţei de muncă (48%) este superior celor care resping această politică (46%). În plus, 45% dintre cei intervievaţi apreciază modul în care preşedintele democrat gestionează economia, luna trecută acest procent fiind de 39%.


Articole înrudite