15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Gazprom majorează planul de investiţii din 2022 la 33,38 miliarde de dolari
Gazprom majorează planul de investiţii din 2022 la 33,38 miliarde de dolari

Producătorul rus de gaze Gazprom a anunţat joi că a majorat programul de investiţii din acest an la 1.980 miliarde de ruble (33,38 miliarde de dolari), o creştere de 222 miliarde de ruble faţă de cifra iniţială, transmite Reuters.
De asemenea, cheltuielile de capital au fost majorate cu 319,1 miliarde de ruble, la 1.750 miliarde de ruble, în urma alocării unor fonduri suplimentare pentru dezvoltarea centrelor de producere a gazelor din peninsula Yamal şi din estul Rusiei.
Separat, Alexei Moiseev, adjunctul ministrului rus de Finanţe, a declarat că se aşteaptă ca cel mai mare producător de gaz al ţării, Gazprom, să plătească dividende interimare.
Dividendele Gazprom reprezintă o problemă sensibilă pe piaţă. Gazprom, al cărui acţionar principal este Guvernul rus, a înregistrat în primul semestru din 2022 un profit net record, de 2.500 miliarde de ruble (41,75 miliarde de dolari), iar Consiliul său de Administraţie a recomandat distribuirea unor dividende intermediare.
La Adunarea Generală Anuală din iulie, acţionarii Gazprom au votat împotriva acordării unor dividende în valoare de 1.240 miliarde de ruble pentru anul 2021, apreciind că plata acestora nu ar fi o mişcare rezonabilă în contextul actual. A fost pentru prima dată din 1998 când Gazprom nu a distribuit dividende. (sursa Agerpres)


Articole înrudite