Încă o dată am aflat cât de adevărată este zicala: "cine intră ca Papă în conclav, iese cardinal" (entrare Papa e uscire cardinale).
Nici unul dintre favoriţi nu a fost ales. Balanţa s-a înclinat în favoarea unui slujitor al Bisericii, recunoscut pentru un stil de viaţă simplu şi pentru angajamentul său în acţiuni umanitare. Cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio este cel de-al treilea Papă al mileniului trei. Francisc I se defineşte ca fiind iezuit. În patria sa a dovedit că ştie să fie aproape de oameni, că le cunoaşte durerile şi nevoile. Pentru catolicii din Favelas, slumuri şi suburbii, din taberele de refugiaţi, numirea unui asemenea Suveran Pontif este tocmai semnalul aşteptat. În America Latină, credincioşii îşi doreau un călăuzitor din rândul lor.
Şi acest urmaş al Apostolului Petru este un conservator şi nimeni nu se mai miră: predecesorii săi din ultimii 35 de ani proveneau tocmai din rândul cardinalilor conservatori. Francisc I nu va fi, aşadar, suveranul modern pe care şi-l doreau mulţi dintre criticii actuali ai Bisericii Catolice. Iezuitul a folosit numeroase ocazii pentru a condamna în mod clar nedreptăţile sociale, deşi este un apropiat al ultra-conservatorilor din cadrul "Comunione e Liberazione". Teologia eliberării i-a dat multe bătăi de cap. Va reuşi un asemenea Papă să schimbe importante percepte ale religiei catolice? Sarcinile şi problemele care îl aşteaptă pe Suveranul Pontif, în vârstă de 76 de ani, sunt imense.
Înainte de toate el va trebui să recâştige încrederea oamenilor. Scandalurile generate de abuzurile sexuale comise împotriva minorilor de clerici au zdruncinat grav imaginea Biserici Catolice, căreia, cu precădere în occident, tot mai mulţi credincioşi îi întorc spatele.
Francisc I ar trebui să se apuce rapid de reformarea internă a Bisericii Catolice. Aici se impune desfiinţarea diferenţelor imense dintre preoţi şi slujitorii de rang inferior, cărora trebuie să li se recunoască meritele. Femeile, care duc greul în muncile de jos din cadrul parohiilor, ar trebui să avanseze în ierarhia bisericească. Un dialog deschis pe tema celibatului se impune cât de repede posibil, întocmai ca şi o regândire a situaţiei celor divorţaţi care vor să îşi unească destinele în faţa lui Dumnezeu. Relaţia cu celelalte culte, mai ales cu protestanţii ca şi continuarea dialogului inter-religios se află, de asemenea, pe lista priorităţilor. Şi lista ar putea continua.
Dar şi în interiorul Vaticanului se impun corecturi urgente. Afacerea Vatileaks, pe marginea documentelor confidenţiale care au ajuns în mâinile presei, jocurile de putere de dincolo de culise, toate acestea au întărit impresia generală că fostul Suveran nu mai avea niciun fel de control asupra supuşilor săi.
Pe noul papă îl aşteaptă probleme adânc înrădăcinate la Vatican
Alegând primul papă din Lumea Nouă, cardinalii Bisericii Romano-Catolice au transmis un mesaj puternic de schimbare: acela că viitorul Bisericii este în emisfera sudică şi că un cărturar în contact cu oamenii simpli poate fi cea mai bună alegere pentru a-i inspira pe credincioşi.
Dar nu se ştie încă precis dacă acest mandat se va extinde şi asupra Vaticanului, dacă Jorge Mario Bergoglio, care a devenit miercuri Papa Francisc, va avea curajul să atace disfuncţiile organizaţionale şi corupţia care au făcut atâta rău imaginii Vaticanului în cei opt ani de pontificat ai Papei Benedict al XVI-lea. Cardinalul Bergoglio nu a stat niciodată la Roma şi nu a avut de-a face cu birocraţia - Curia şi, după ce s-a situat pe locul al doilea, după Benedict, la alegerile din 2005, s-a arătat uşurat că nu trebuie să se confrunte cu ea.
"Aş muri în Curia", a spus el mai apoi într-un interviu cu presa italiană. "Viaţa mea este în Buenos Aires. Fără oamenii din dioceza mea, fără problemele lor, simt că mi-ar lipsi ceva în fiecare zi".
Din multe puncte de vedere, Cardinalul Bergoglio - primul papă care îşi ia numele de Francisc, după îndrăgitul sfânt care a ales sărăcia şi s-a dedicat săracilor - pare să fie opusul lui Benedict. Este un păstor cald, renumit ca bun comunicator şi ar putea avea mai mult succes în redresarea şi ameliorarea imaginii Bisercii decât Benedict, chiar fără a aduce schimbări majore în doctrina Bisericii. S-ar părea că membrii conclavului au încercat încă odată.
"Domnia doctorilor a apus, acesta este regatul păstorilor, este o îndepărtare de la papalitatea teologală", a apreciat Alberto Melloni, autorul a numeroase cărţi despre Vatican şi al doilea Consiliu al Vaticanului. "Faptul că s-a situat pe locul al doilea în alegerile din 2005 a părut să-i facă pe cardinali să-şi spună: Data trecută am dat greş, aşa că hai să-l alegem până nu este prea târziu".
Înaintea conclavului, mulţi experţi în problemele Vaticanului au considerat că în luptă vor intra un candidat care să cureţe afacerile Vaticanului şi unul din interior, care va apăra interesele Curiei. Cei care voiau să se facă curăţenie păreau să fie în favoarea cardinalului Angelo Scola, un italian care, considerau ei, avea experienţa şi forţa să reducă privilegiile şi metodele depăşite ale birocraţiei.
Tradiţionaliştii, se spunea că, ar prefera un alt sud-american, cardinalul brazilian Odilo Pedro Scherer, despre care credeau că ar aduce aceeaşi schimbare simbolică, dar ar fi mai apropiat de ierarhia de la Roma, care controlează operaţiunile de zi cu zi ale Vaticanului.
Nu se ştie clar unde se încadrează Francisc în această imagine. Pentru unii, el este o alegere sigură: aproape câştigător la ultimul conclav, un prelat modest şi popular, care ar putea încuraja revenirea credinţei în rândul oamenilor, fără să ameninţe imediat birocraţia Vaticanului sau să insiste asupra unor schimbări, ca reacţie la scandalurile atât sexuale, cât şi administrative.
Nu, noul Papă nu trebuie invidiat pentru numirea sa în fruntea a 1,2 miliarde de credincioşi. Vârsta înaintată ridică multe semne de întrebare referitor la capacitatea lui de a se adapta cerinţelor viitorului. Tot mai multe sunt vocile care susţin că avem de-a face cu încă un papă de tranziţie şi în niciun caz cu un reformator. Dată fiind situaţia actuală a Bisericii Catolice, conclavul pare a fi ratat o şansă. Dar, uneori, credinţa mută munţii...
