Băncile din Marea Britanie, Spania, Irlanda şi Italia trebuie să pună deoparte mai mulţi bani pentru a acoperi potenţialele credite neperformante, se arată într-un raport publicat de agenţia de evaluare financiară Moody's, un avertisment că plătitorii de taxe din Europa ar putea fi nevoiţi să plătească din nou pentru salvarea băncilor, transmite Reuters.
Deja instituţiile europene de creditare şi-au majorat capitalul cu miliarde de euro pentru a acoperi posibilele pierderi din cauza creditelor ipotecare neachitate şi a turbulenţelor de pe pieţele financiare. O mare parte din aceste fonduri au venit de la guvernele europene.
„Credem că multe bănci, în special din Marea Britanie, Spania, Irlanda şi Italia, au nevoie de fonduri pentru provizioane suplimentare, pentru a-şi echilibra situaţia financiară. Unele bănci u amânat în ultimii ani recunoaşterea completă a pierderilor, parţial prin restructurarea împrumuturilor. Strategia de a cumpăra timp (tolerată deseori de autorităţile de reglementare), limitează capacitatea băncilor de a acorda noi credite şi prezintă riscuri pentru creditorii băncilor europene”, avertizează Moody's.
Agenţia nu a estimat suma de care au nevoie băncile pentru a acoperi eventualele pierderi dar a avertizat că 2013 va fi un an volatil pentru băncile europene.
Moody's se aşteaptă ca ratingurile instituţiilor europene de creditare vor rămâne relativ stabile anul acesta, după o serie de retrogradări în 2012.
Perspectiva atribuită de agenţie băncilor din SUA este negativă, în timp ce perspectivele pentru instituţiile de creditare din Europa emergentă, Asia Pacific şi America Latină sunt stabile.
Fondul Monetar Internaţional a estimat recent că băncile din Europa ar putea fi nevoite să vândă active de 2.800 miliarde de dolari în 2013 pentru a-şi reduce expunerea la risc.
Vânzarea de active ar reduce furnizarea de credite către statele de la periferia zonei euro cu 9% până la sfârşitul anului viitor, afectând creşterea economică.
Şi dacă autorităţile europene nu-şi vor îndeplini promisiunile de stabilire a unui organism comun de supervizare bancară, iar ţările de la periferia zonei euro nu vor continua programele de ajustare, costurile ar putea fi chiar mai ridicate, la 4.500 miliarde de dolari, cu efecte suplimentare asupra şomajului şi investiţiilor iar furnizarea de credite către statele de la periferia zonei euro ar scădea cu 18%, avertizează FMI.