Operaţiunea London Bridge, cunoscută şi prin codul său de anunţ „London Bridge is down”, este denumirea dată planului care stabileşte detaliile calendarului pentru cele zece zile de la dispariţia Reginei Elisabeta a II-a.
De îndată ce Regina a murit, prim-ministrul a fost informat cu privire la moartea acesteia prin telefon pe o linie securizată special amenajată de către secretarul privat al defunctei, care a deschis conversaţia cu expresia „London Bridge is down” (London Bridge este coborât). Palatul informează şi conducerea Consiliului Privat, care reuneşte cei 670 de consilieri ai coroanei, în principal foşti politicieni şi înalţi funcţionari publici. Ei constituie Consiliul de Aderare, comitetul de aderare al succesorului funcţiei supreme.
Drapelul Marii Britanii este expus în bernă pe toate clădirile oficiale din cele patru regiuni ale ţării, Anglia, Scoţia, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor.
Pe de altă parte, standardul regal al Windsorului continuă să plutească pe palatele regale pentru a demonstra continuitatea liniei actuale de origine germanică, descendentă de la hanovrieni, extinsă până în Saxa-Coburg şi redenumit Windsor, care sudează verigile lanţului monarhic de-a lungul veacurilor.
De îndată ce vestea morţii a fost făcută publică printr-un flash de la Asociaţia Presei Brtanice, pagina de internet a regalităţii a fost drapată cu negru. Potrivit tradiţiei, pe porţile Palatului Buckingham este plasat un necrolog mărginit cu negru. Posturile de radio îşi perturbă programele alternând buletinele de ştiri şi muzica funerară. Prezentatorii TV poartă costume închise la culoare şi cravate negre.
Organizarea ceremoniilor este coordonată de Cabinet Office (secretariatul general al guvernului) care supraveghează înaltul serviciu public şi birourile Marelui Şambelan al Curţii. Centrul de răspuns global al Ministerului de Externe alertează cei 15 lideri ai ţărilor în care Regina era şef de stat şi ceilalţi 36 de membri ai Commonwealth-ului, marea familie de peste mări a cărei preşedinte de onoare era.
În programul funebru sunt patruzeci şi unu de lovituri de tun, un minut naţional de reculegere şi o slujbă religioasă în Catedrala Sfântul Paul şi în toate lăcaşurile de cult din ţară.
Prinţul Charles va fi proclamat rege de Consiliul de Aderare la Palatul Saint James. Camilla este apoi proclamată regină. Camerele Comunelor şi Camera Lorzilor, cele două camere ale Parlamentului, se reunesc pentru a-i aduce un omagiu suveranului.
Sicriul fostei regine este mutat de la Palatul Buckingham la Palatul Westminster. Mulţimile defilează timp de patru zile pe lângă sicriul cu drapaj violet de la Westminster Hall. Cei trei fii ai reginei trebuie sa stea de veghe lânga catafalc.
Ultimul act de doliu naţional, înmormântarea regală are loc în Westminster Abbey, în prezenţa a 2.000 de invitaţi, printre care şi elita capetelor încoronate. Înmormântarea este organizată de Ducele de Norfolk, conform unei tradiţii care datează din 1672. Sunetul morţii trebuie să sune în fiecare minut timp de 96 de minute, atâta timp cât vârsta defunctului. Şi timp de 2 minute, la 11:30 a.m., întregul regat îngheaţă în tăcere.
Regina Elisabeta a II-a este înmormântată în Cripta Regală a Capelei Sf. Gheorghe, Windsor, alături de tatăl ei, mama, sora ei Prinţesa Margareta şi soţul, Filip de Edinburgh.
