După atentatele asasinului de la Toulouse, Mohamed Merah, şi moartea acestuia în operaţiunea poliţiei, imaginea lui Nicolas Sarkozy s-a îmbunătăţit considerabil - 74% dintre francezi sprijină modul său de gestionare a crizei - iar preşedintele încearcă să menţină tragedia şi sechelele ei la cote maxime în agenda sa electorală, notează ziarul El Pais.
După ce a fost atacat săptămâna trecută pentru o presupusă deficienţă în materie de securitate de marele său rival socialistul François Hollande, Nicolas Sarkozy şi-a sporit rolul de preşedinte protector, anunţând că se va opune intrării în Franţa a predicatorului musulman, Yussuf Al Qaradawi, un cleric sunit egiptean care locuieşte la Cairo şi care luna viitoare preconiza să participe la un congres al organizaţiilor islamice din Franţa. Clericul sunit îi susţinuse în trecut pe palestinienii care au comis atentate sinucigaşe împotriva Israelului şi atentatele din Irak împotriva SUA.
Clericul are paşaport diplomatic şi nu are nevoie de viză să intre în Franţa, dar Sarkozy a asigurat că emirul Qatarului, Hamad al Thani, nu va permite ca Al Qaradawi să se deplaseze la Paris. Londra i-a refuzat deja intrarea predicatorului sunit, în 2008. Al Thani, patronul clubului Paris Saint Germain şi al televiziunii Al Jazyra şi care deţine investiţii de milioane de euro în Franţa, a devenit cel mai bun aliat al lui Sarkozy în lumea arabă, după moartea liderului libian Muammar Ghaddafi şi ruptura diplomatică dintre Paris şi regimul preşedintelui sirian Bashar Al Assad.
Toate partidele au susţinut iniţiativa lui Sarkozy, ceea ce demonstrează că, spre deosebire de ceea ce se întâmpla înainte de tragedia de la Toulouse, acum preşedintele şi-a luat avânt. Sondajul de luni al revistei Paris Match îl situa pe liderul dreptei cu două puncte în faţa lui Hollande în intenţiile de vor din primul tur, deşi acesta ar continua să câştige în turul al doilea cu o diferenţă de şapte procente, la mai puţin de o lună înainte de alegerile prezidenţiale.
Plasaţi la mijloc într-o problemă atât de emoţională, socialiştii îşi găsesc cu greu rolul. Ei au criticat serviciile secrete că nu au fost capabile să prevină atentatele, deşi tânărul jihadist se afla în registrele poliţiei şi a fost predat Franţei de SUA în 2011, după ce călătorise în Afganistan, Pakistan şi alte ţări suspecte de terorism precum Irak, Iordania şi teritoriile palestiniene. Pe de altă parte, Hollande a refuzat să sprijine revizuirea codului penal pe care Sarkozy l-a propus în ziua morţii lui Merah, menit să-i pedepsească pe cei care consultă paginile care fac apologia extremismului islamist pe Internet şi care se deplasează în străinătate pentru a primi antrenament terorist sau doctrină extremistă.
Lipsit de un program electoral bine definit, Sarkozy a improvizat, arătându-se pe rând autoritar şi protector, jucându-şi bine atuurile. El a reuşit astfel să evite să se vorbească de ce cinci ani petrecuţi la Elysee şi l-a marginalizat pe Hollande cu a sa dezbatere economică şi europeană. Tragedia l-a ajutat pe Sarkozy şi să se delimiteze, deşi nu întrutotul, de ideile candidatei Frontului Naţional, Marine Le Pen, care a încercat să facă o legătură între cele şapte asasinate ale jihadistului Merah cu „inexistenta” politică în domeniul imigraţiei al guvernului.
Sarkozy a replicat că este „absurd” să corelezi atentatele cu imigraţia şi cu Islamul, având în vedere că Merah s-a născut şi a crescut în Franţa. „Este un monstru, dar nu are nicio legătură cu copiii de imigranţi veniţi cu vaporul”, a spus el, precizând că teroristul a ucis trei militari musulmani, măcar „în aparenţă”, pentru că unul dintre ei era catolic. Expresia „în aparenţă” i-a atras un val de critici. Comuniştii l-au taxat drept „clar rasist”, iar socialiştii i-au cerut să nu mai folosească „cuvinte care îi divizează pe francezi”. Însă azi toată lumea vorbeşte doar despre ceea ce Sarkozy vrea să se vorbească.
