O turistă tânără a fost surprinsă, duminică, în Poiana Braşov, în timp ce încerca să urce pe Pârtia Drumul Roşu în cizme cu toc şi fustă mini.
A avut nevoie de ajutorul unei prietene, dar şi de un prieten care i-a întins mâna pentru a nu o lua înapoi la vale. În tot acest timp, temperatura de afară se oprise în termometru la – 4 grade, potrivit observatornews.ro.
FOTO: Facebook - Cristian Haidău
Evident, comentariile nu au întârziat să apară: „Nu este o modă, sunt oameni care nu au ce să îmbrace, costumele de pârtie sunt cam scumpe… / Ce se bucură ortopezii când văd aşa picioare frumoase, sătui de atâtea seniore / Ce să mai încoace şi incolo... Îi place să se dea cu sania / Uşor, uşor, pe lângă plaja dedicată nudiştilor o să se facă şi pârtie dedicată nudiştilor / Şi eu am mers ca fraiera cu căciulă şi pantaloni de schi / Are cineva nr. ei? Gen întreb pt. un prieten / Este costisitor echipamentul de ski! E mai ieftin să fi penibil”, sunt doar câteva dintre mesaje.
Altfel spus, când vrei să fii la modă, nimic nu te împiedică să îţi menţii standardul ridicat. Nici măcar frigul, locul sau momentul!