Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a decis prelungirea cu trei luni a perioadei până la care beneficiarii programului Start-Up Nation pot depune cererile de plată/rambursare aferente dosarelor de finanţare admise în limita bugetului. Conform prevederilor Ordinului Ministrului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri nr. 902/23.04.2020, cererile de plată/rambursare se pot depune până cel târziu la data de 28 septembrie 2020.
MEEMA a adoptat această nouă decizie pentru contracararea efectelor economice ale interdicţiilor impuse prin decretarea prelungirii stării de urgenţă asupra întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale programului Start-Up Nation.
"Continuăm, astfel, adoptarea unor noi măsuri de susţinere a economiei şi ne orientăm, acum, în mod special pentru a-i proteja pe antreprenorii beneficiari ai programelor derulate de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. Dorim să repornim economia treptat şi să ajungem la nivelul pe care l-am avut înainte, iar IMM-urile reprezintă motorul mediului de afaceri, fiind cele care au o contribuţie importantă la bunul mers al economiei", a declarat Virgil Popescu.
Deciziile luate pentru limitarea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 pot avea ca efect neimplementarea planurilor de afaceri şi blocarea activităţii întreprinderilor finanţate prin nerealizarea integrală a achiziţiei elementelor de cost aprobate prin acordul de finanţare. Tot ca urmare a acestor decizii, termenul de efectuare a cheltuielilor şi de depunere a cererii de eliberare a ajutorului de minimis era insuficient pentru relansarea economiei româneşti.
Conform art. 6.8 alin (5) din Schema de ajutor de minimis din cadrul Programului Start–Up Nation, ediţia 2018, "În maxim 1 an de la intrarea în vigoare a acordului de finanţare, dar nu mai târziu de 28 iunie al anului următor semnării acordului de finanţare pentru dosarele admise în buget şi 15 noiembrie al anului următor semnării acordului de finanţare pentru dosarele admise în afara bugetului şi care intră la finanţare în urma eliberării de buget, beneficiarul este obligat să efectueze cheltuielile şi să depună documentaţia aferentă cererii de plată/rambursare la sediul AIMMAIPE".
Astfel, prin Ordinul nr. 902, termenul a fost prelungit de la data de 28 iunie 2020 până la 28 septembrie 2020, cu menţinerea condiţiei de maxim 1 an de la intrarea în vigoare a acordului de finanţare cu precizarea că perioada stării de urgenţă NU se ia în calculul termenului de 1 an.