24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sistemul informaţional pentru fonduri europene va fi funcţional pe 15 ianuarie 2016
Sistemul informaţional pentru fonduri europene va fi funcţional pe 15 ianuarie 2016
Sistemul informaţional pentru fondurile europene din exerciţiul bugetar 2014-2020 va fi funcţional pe 15 ianuarie 2016, iar, în prezent, se lucrează la simplificarea ghidurilor, se arată într-un comunicat al Ministerului Fondurilor Europene.
„În ceea ce priveşte cadrul financiar 2014-2020, ministerul (Fondurilor Europene — n.r.) va avea funcţional sistemul informaţional pe 15 ianuarie 2016, acum lucrează la ghiduri pentru simplificarea acestora”, se arată în documentul citat.
Ministrul Fondurilor Europene, Aura Carmen Răducu, s-a întâlnit săptămâna trecută cu membrii Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României (CNMR). În cadrul întâlnirii au fost discutate măsurile cuprinse în Planul Naţional pentru Modernizarea României propus de CNMR. De asemenea, întâlnirea a avut în vedere şi clarificarea unor probleme procedurale apărute în procesul de implementare în perioada 2007-2013 la nivelul instituţiilor şi al beneficiarilor.
Potrivit ministrului Fondurilor Europene, una dintre priorităţile ministerului este îmbunătăţirea circuitului financiar al fondurilor europene, în condiţiile în care forma actuală este dezavantajoasă pentru România şi aduce pierderi.
La rândul lor, membrii CNMR au informat ministrul despre modificările aduse legislaţiei privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, solicitându-i să ţină cont de aplicarea noii Ordonanţe de urgenţă nr. 40/2015 care cuprinde: asigurarea unui termen de rambursare la 20 de zile lucrătoare de la data depunerii de către beneficiar/liderul de parteneriat la autoritatea de management sau la organismul intermediar, după caz, a cererii de rambursare; extinderea termenului de 20 de zile lucrătoare cu maximum 10 zile lucrătoare, fără că perioadele de întrerupere cumulate să depăşească această perioadă; sancţionarea disciplinară a personalului din cadrul autorităţii de management/organismul intermediar cu responsabilităţi în verificarea şi decontarea cererii de rambursare; virarea rambursărilor validate de către Autoritatea de Management direct în contul partenerului, nu prin intermediul beneficiarului; acordul de parteneriat să devină parte integrantă a contractului/ordinului/deciziei de finanţare; asigurarea de prefinanţare continuă, pentru sectorul non-profit şi nu numai, pe întreagă durata a implementării proiectelor, se mai arată în comunicat.
Membrii CNMR i-au solicitat ministrului să ţină cont şi de aplicarea instrucţiunilor date de către fosta conducere a ministerului prin care au fost aprobate asigurarea unei cofinanţări de maximum 2% pentru sectorul non-guvernamental şi non-profit (ONG-uri, sindicate, patronate, Camera de Comerţ şi Industrie a României şi camerele bilaterale), introducerea ofiţerului de proiect la nivelul tuturor autorităţilor de management, precum şi eliminarea numărului maxim de funcţionari publici remuneraţi la nivelul unei instituţii publice.
Ministrul Fondurilor Europene a convenit cu membrii CNMR crearea unor grupuri de lucru tematice, care să aibă o anumită regularitate, propunând ca prima întâlnire să fie cea a grupului organizat pe domeniile cercetării şi inovării, la care să participe şi Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
Aura Răducu a precizat că doreşte o altă abordare a cercetării, prin realizarea unor politici de dezvoltare în inovare şi cercetare în baza unui road-map al cercetării la nivelul întregii ţări.
Pe de altă parte, membrii CNMR au atras atenţia şefului MFE că orice întârziere în plus în demararea noului exerciţiu va aduce pierderi României atât la nivel social, cât şi economic.

Articole înrudite