23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţiul va putea accesa Fondul Tranziţiei Juste
Galaţiul va putea accesa Fondul Tranziţiei Juste

Uniunea Europeană are ca scop transformarea Europei în primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050. Pentru a reuşi să facă acest lucru, Comisia Europeană a lansat Pactul Ecologic European (Green Deal), adică cel mai ambiţios pachet de măsuri care ar trebui să le permită cetăţenilor şi întreprinderilor din Europa să beneficieze de tranziţia către o economie verde şi durabilă, cum ar fi reducerea emisiilor şi investiţiile în cercetarea şi inovarea de vârf până la conservarea mediului natural al Europei. Mai presus de toate, Pactul Ecologic European stabileşte o cale de tranziţie justă şi echitabilă din punct de vedere social. El este conceput în aşa fel încât marea transformare să nu lase în urmă pe nimeni – niciun om, nicio regiune.

Însă, la nivelul ţării noastre, potrivit datelor preliminare prezentate de Comisia Europeană, Hunedoara, Gorj, Dolj, Prahova, Galaţi şi Mureş sunt judeţele din România care vor avea nevoie de cel mai mare sprijin pentru îndeplinirea obiectivelor Pactului Ecologic European. După cum a anunţat europarlamentarul, Siegrfied Mureşan, cele şase judeţe enumerate mai sus, vor fi eligibile pentru finanţare europeană nerambursabilă din Fondul Tranziţiei Juste. Adică vor putea accesa finanţare europeană nerambursabilă prin Fondul European al Tranziţiei Juste în valoare de 7,5 miliarde de euro, în următorii 7 ani. 

Fondul va face parte din Planului de Investiţii al Pactului Ecologic European având obiectivul de a sprijini regiunile pentru care trecerea la o economie neutră din punct de vedere al emisiilor va necesita cele mai multe investiţii. 750 de milioane de euro din aceşti bani vor fi alocaţi României, adică celor 6 judeţe. 

”Eu voi cere ca banii din Fondul Tranziţiei Juste să meargă către investiţii durabile, în industrie sustenabilă, în inovare, în sprijinirea IMM-urilor şi a tinerilor antreprenori. Nu vreau să folosim aceşti bani în focuri de paie precum măsuri de reconversie profesională care nu au avut efectul scontat”, a mai declarat Siegfried Mureşan.


Articole înrudite