VIOVAL SHOP S.R.L., în calitate de Beneficiar, a implementat proiectul „Achiziție de utilaje pentru Vioval Shop S.R.L.”, cod MySMIS 112333, finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 2: „Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici și mijlocii”, Prioritatea de investiţii 2.1: „Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri”.
Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de Management și cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud - Est, în calitate de Organism Intermediar.
Valoarea totală a proiectului este de 927,010,00 lei, din care valoarea sumei nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională este în valoare de 318.920,20 lei.
Obiectivul general al proiectului este acela de consolidare a poziției de piață a societății Vioval Shop S.R.L., prin inițierea unei activități noi respectiv aceea de prestări servicii de excavare și transport, conform codului CAEN 4311-Lucrări de demolare a construcțiilor.
Obiectivele specifice ale proiectului vizează:
- creșterea cifrei de afaceri cu cca. 84% în anul implementării proiectului de investiții și cu minim 1% în următorii ani previzionați;
- menținerea numărului de angajați actuali și crearea, respectivmenținerea a 5 noi locuri de muncă, pe întreaga perioadă de implementare și monitorizare a proiectului de investiții, pentru:șofer autocamion/mașină de mare tonaj (2posturi), mașinist la mașini pentru terasamente (ifronist) (2posturi), consilier/expert/inspector/referent/economist în comerț și marketing (1 post) - două fiind ocupate de persoane din categoriile defavorizate: o persoană din categoria tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani și o persoană care nu a avut loc de muncă în ultimele 6 luni.
Rezultatele proiectului au fost generate prin aplicarea Măsurii 2.1 A, constituind o modalitate de finanțare rapidă prin care societatea, în baza achiziționării de utilaje, poate obține venituri și profituri importante. Investiția a constat în achiziția de: 1 buldoexcavator, servicii de consultanță, de publicitate și de audit extern.
Implementarea proiectului de investiţii a contribuit la dotarea societăţii cu active destinate activității de excavare și transport,la crearea de noi locuri de muncă, cu impact semnificativ la nivelul localității.
Durata de implementare a proiectului este de 31 luni ( 11.11.2016 - 31.05.2019 ).
Informaţii suplimentarese pot obţine la: VIOVAL SHOP SRL, tel: 0753825742,e-mail: