24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
AFIR a publicat ghidul de prevenire a neregulilor în accesarea fondurilor PNDR
AFIR a publicat ghidul de prevenire a neregulilor în accesarea fondurilor PNDR

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat,pe propria pagină de internet, ghidul de prevenire a neregulilor privind crearea de condiţii artificiale pentru obţinerea fondurilor europene nerambursabile derulate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020), potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

"AFIR a decis alcătuirea acestui îndrumar pentru a furniza solicitanţilor şi beneficiarilor fondurilor europene nerambursabile acordate prin PNDR un suport informativ complex pentru întreprinderea măsurilor şi acţiunilor necesare în vederea prevenirii neregulilor în gestionarea fondurilor europene.

Precizăm că prevederile Ghidului de Prevenire a Neregulilor se completează cu legislaţia naţională şi comunitară specifică în vigoare", se menţionează în comunicat.

În cuprinsul acestui ghid, toţi cei interesaţi să depună proiecte de finanţare sau cei care deja beneficiază de fondurile acordate prin PNDR pot găsi informaţii privind definirea condiţiilor artificiale, exemple concrete de nereguli şi recomandările pe care le face AFIR pentru evitarea acestor situaţii.

"Responsabilitatea mare faţă de Uniunea Europeană şi Guvernul României, dar şi faţă de toţi cei care investesc bani şi timp în implementarea proiectelor de investiţii finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală s-a materializat în acest ghid de prevenire a neregulilor generate de crearea de condiţii artificiale. (...) Există indicatori fizici, juridici şi contabili ai condiţiilor create artificial care, atunci când sunt analizaţi individual nu reprezintă în mod obligatoriu o neregulă. Din acest motiv, pentru constatarea condiţiilor artificiale este necesară identificarea interconectării acelor elemente care aparent sunt independente. Am constatat că, de multe ori, în etapa de implementare, indicatorii nu pot conduce în mod clar la o concluzie privind crearea în mod artificial a condiţiilor de finanţare.

Astfel, este necesar ca respectivele cazuri să fie evaluate în perioada ex-post, când se pot trage o concluzie clară dacă beneficiarii respectivi au creat condiţii artificiale", a declarat directorul general al AFIR, David Eugen Popescu.

Reprezentanţii AFIR menţionează că ghidul de prevenire a neregulilor privind crearea de condiţii artificiale poate fi consultat de toţi solicitanţii de fonduri europene nerambursabile pe pagina oficială de internet a agenţiei, respectiv www.afir.info, domeniul „informaţii utile”, secţiunea „proceduri de lucru”. 


Articole înrudite